Schroeder: Nabucco va exista numai cu gazul din Iran

Vineri, 25 Septembrie 2009, ora 14:16
1517 citiri
Schroeder: Nabucco va exista numai cu gazul din Iran

Proiectul european Nabucco va avea viitor doar in cazul in care va fi alimentat cu gaz iranian, considera presedintele consiliului de administratie al proiectului Nord Stream si fost cancelar german, Gerhard Schroeder, potrivit RIA Novosti, citat de NewsIn.

"Sunt pentru realizarea proiectului Nabucco, intrucat avem nevoie de importuri suplimentare de gaz in Europa, insa trebuie sa tinem minte un lucru, si anume ca avem gaz suficient prin gazoductele Nord Stream si South Stream, dar nu pentru Nabucco", a spus Gerhard Schröder, la forumul energetic euro-asiatic "Kazenergy".

Schroeder considera ca "pentru a se pozitiona favorabil, Nabucco ar trebui sa fie alimentat cu gaz din Iran". "Si acest lucru va fi corect, intrucat ne va da inca o posibilitate pentru livrarea de gaz catre Europa", a adaugat el. De asemenea, el a spus ca UE va trebui sa depaseasca confruntarea politica. "(UE - n.r) va trebui sa depaseasca dezacordurile in ceea ce priveste aplicarea de sanctiuni pentru Iran si resursele energetice care provin din aceasta tara", a subliniat el.

Proiectul Nabucco prevede construirea unui gazoduct care sa transporte anual pana la 31 de miliarde de metri cubi de gaz provenind din Asia Centrala in special spre Uniunea Europeana. Nabucco, proiect lansat in 2002, ar urma sa intre in functiune in 2014, iar costul sau este estimat la 7,9 miliarde de euro, insa specialistii sunt de parere ca banii vor fi greu de gasit, din cauza crizei financiare globale.

Nabucco este contracarat si de eforturile Federatiei Ruse de a construi, la randul ei, South Stream, gazoduct proiectat sa lege Rusia de Europa pe sub Marea Neagra, ocolind Ucraina. Potrivit planurilor initiale ale consortiului Nabucco, gazoductul ar urma sa aiba ca tari furnizoare, intr-o prima faza, Azerbaidjanul, Turkmenistanul si Kazahstanul, iar mai tarziu sa fie luate in considerare si Iranul sau Irakul, pentru a atinge capacitatea de 31 de miliarde de metri cubi.

Din consortiul Nabucco fac parte, cu cate o parte egala de 16,67%, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (Romania), Botas (Turcia) si RWE (Germania). Azerbaidjanul, Georgia, Turcia si Egiptul au semnat in luna mai un acord privind grabirea constructiei de conducte din zona, inclusiv Nabucco, iar UE este dispusa sa aloce acestui proiect cateva milioane de euro.

In plus, la 13 iulie, cele cinci state de tranzit din consortiu - Romania, Turcia, Bulgaria, Ungaria si Austria - au semnat la Ankara un acord interguvernamental pentru construirea gazoductului. 

#gaz, #nabucco, #proiect, #ue , #stiri Transgaz