Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Proiectul Nabucco ar putea avea un al saselea actionar pana in luna iunie

Proiectul Nabucco ar putea avea un al saselea actionar pana in luna iunie

Decizia finala privind inceperea constructiei gazoductului Nabucco va fi amanata pana in 2008, in conditiile continuarii discutiilor privind implicarea unui al saselea actionar in proiect, a declarat luni Werner Auli, membru in consiluil executiv al grupului austriac OMV, citat de Reuters.

"Obiectivul nostru este sa incheiem discutiile in prima jumatate a anului 2007. Suntem foarte optimisti ca acest lucru va fi realizat", a aratat Auli, referitor la negocierile privind atragerea unui al saselea investitor.

OMV conduce consortiul care intentioneaza sa contruiasca un gazoduct de 4,6 miliarde de euro, care va asigura tranzitul gazelor naturale din Asia Centrala catre Europa, ocolind Rusia. Alte companii implicate in proiect sunt MOL, din Ungaria, Botas, din Turcia, Bulgargaz, din Bulgaria si Transgaz, din Romania.

Alte obstacole, precum modul de finantare, un posibil deficit de otel si obtinerea avizelor UE pentru constructia gazoductului de 3.300 de kilometri, ar putea amana cu un an, pana in 2012, lansarea operatiunilor comerciale ale Nabucco, a afirmat Auli.

Bulgargaz a anuntat, in luna octombrie, ca fimele au discutii cu patru mari grupuri energetice europene, care ar putea prelua participatii la Nabucco, respectiv Gaz de France si Total, din Franta, si firmele germane E.ON si RWE.

OMV estima, in luna ianuarie, ca un acord in acest sens va fi incheiat pana in martie, dar Turcia a anuntat cinci saptamani mai tarziu ca discutiile cu Total au fost oprite pe fondul unei neintelegeri, urmand ca actionarii Nabucco sa initieze negocieri cu un alt partener potential.

Auli a refuzat sa precizeze companiile implicate in negocieri, dar a declarat ca toate marile grupuri energetice europene sunt interesate de proiect.

Pe de alta parte, consortiul are nevoie ca autoritatile de la Bruxelles sa permita o exceptie de la reglementarile antitrust ale UE, care ar permite accesul companiilor concurente la gazoduct. Grupul a trimis UE o solicitare in acest sens, urmarind ca 50% din capacitatea conductei sa fie rezervata actionarilor proiectului.

"Avem doua premise pentru incheierea acordului final, repectiv exceptia din partea autoritatilor de la Bruxelles...si apoi vom incepe procesul de prezentare a termenilor si conditiilor", a mai precizat oficialul OMV.
Comisarul european pentru Energie, Andris Piebalgs, si ministrii din statele tranzitate de Nabucco au declarat, in 2006, ca sustin acordarea acestei exceptii, in principiu.

Auli estimeaza ca publicare termenilor si conditiilor de operare ar putea incepe la sfarsitul anului 2007 sau inceputul anului 2008, si va dura sase luni. Dupa finalizarea acestui proces, va putea fi adoptata o decizie finala privind investitia in proiect, a mai spus Auli.

Cu toate acestea, o alta intarziere ar putea fi determinata de cantitatea importanta de otel necesara pentru constructie, iar initierea operatiunilor comerciale ar putea fi amanata pana in 2012.

"Nabucoo va avea nevoie de circa 2,5 milioane de tone de otel. Intrucat piata otelului este supraincalzita in prezent, am calculat ca aceasta situatie ne-ar putea intarzia inca un an", a aratat Auli.

Bloombiz
(Sursa: Mediafax)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1079 ori