Turcia nu vede cu ochi buni cablul submarin Constanta-Istanbul

Joi, 01 Septembrie 2011, ora 08:06
3304 citiri
Turcia nu vede cu ochi buni cablul submarin Constanta-Istanbul

Turcii au reticente in ceea ce priveste demararea proiectului, cu toat eca studiul de fezabilitate a fost finalizat, au declarat surse apropiate discutiilor, conform NewsIn.

"Proiectul este de importanta strategica nu numai pentru Romania, ci si pentru Turcia. Este in interesul Turciei sa fie cat mai interconectata la sistemele UE si interconexiunea Constanta-Istanbul are tocmai acest rol, de a lega si mai puternic Turcia la Europa.

Studiul de fezabilitate a fost finalizat, dar exista unele dificultati. Nu intelegem daca sunt de comunicare, de intelegere cu partea turca.

Practic, cred ca in perioada urmatoare va fi necesar sa intelegem mai bine de ce partea turca, care este principalul beneficiar al acestui cablu, are dubii privind proiectul", au afirmat sursele mentionate.

Potrivit acelorasi surse, se va putea trece la etapele urmatoare in acest proiect in momentul in care partea turca accepta studiul de fezabilitate.

Transportatorul national de electricitate Transelectrica a avizat proiectul cablului electric submarin dintre Romania si Turcia, proiect de circa 600 de milioane de euro, iar o delegatie a companiei s-a aflat la 24 februarie in Turcia pentru ca si partea turca, TEIAS, sa aprobe aceasta investitie.

"Studiul de fezabilitate al proiectului a fost deja finalizat. Urmeaza cateva clarificari pe tema acestui cablu electric submarin. Noi am avizat aceasta investitie, dar e nevoie si ca partea turca sa isi dea acordul", declara pentru NewsIn directorul general al Transelectrica, Stelian Gal.

Potrivit acestuia, proiectul ar putea fi dezvoltat in parteneriat public-privat. Odata demarata constructia cablului, acesta ar putea fi finalizat in doi-trei ani.

"Speram ca in acest an sa facem societatea de proiect pentru acest viitor cablu electric. Vrem sa atragem investitori si cautam finantare", a mai spus Stelian Gal.

Acest cablu ar putea avea o lungime de circa 400 km, intre Constanta si Istanbul, si un cost de 1,5 milioane euro pe kilometru, deci circa 600 milioane euro in total. Producerea acestui tip de cablu este mai delicata, intrucat necesita un material special.

Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului electric submarin Romania - Turcia a costat peste 1,24 milioane de euro, costurile fiind suportate de Transelectrica in proportie de 75%, iar restul de 25% din costuri a fost suportat de Nuclearelectrica.

Transelectrica si firma Vattenfall Power Consultant AB din Suedia au semnat in iunie 2009 contractul de servicii pentru realizarea studiului de fezabilitate, inclusiv studiul de mediu si caietele de sarcini, pentru proiectul cablului electric submarin Romania - Turcia (HVDC Link).

Proiectul privind o noua interconexiune in cablul submarin "HVDC Link" este dezvoltat in comun de Transelectrica si TEIAS, transportatorul turc de energie electrica, si ar permite Romaniei, care are un excedent de productie, sa vanda direct energie electrica pe piata deficitara a Turciei, fara a mai trece prin reteaua Bulgariei, tara care percepe taxe mari de tranzit.

Excedentul de electricitate din Dobrogea ameninta siguranta in exploatare a Sistemului Energetic National (SEN), astfel ca este necesara construirea cat mai rapida a cablului electric submarin dintre Romania si Turcia, care sa preia acest excedent, avertizau, in martie, oficiali ai Transelectrica.

Prin cablul submarin ce va uni Romania de Turcia se va putea transporta energie electrica intre Rusia, Ucraina, Moldova, Romania si Turcia. Alte variante includ transportul de electricitate intre Turcia, Romania, Polonia, Serbia si Ungaria, iar studiul de fezabilitate urma sa stabileasca si alte posibilitati de trasport de energie intre statele europene.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

România, criticată pentru prelungirea plafonării prețului la energie. „Amestecul statului distorsionează piața și aduce taxe mai mari”
România, criticată pentru prelungirea plafonării prețului la energie. „Amestecul statului distorsionează piața și aduce taxe mai mari”
Trei experți internaționali în energie prezenți la conferința „Romanian Energy Market Conference. Securitatea aprovizionării cu gaze în etapa post-plafonare a prețului”, organizată de...
Cel mai mic consum de electricitate din istoria României. Când s-a întâmplat și care sunt motivele acestei scăderi
Cel mai mic consum de electricitate din istoria României. Când s-a întâmplat și care sunt motivele acestei scăderi
Duminică, 14 aprilie, între orele 12.00 și 15.00, consumul de energie electrică al României a atins un minim istoric: 3.900 MW. Această valoare a fost înregistrată aproape de ora 15.00 și...
#electtricitate, #energie electrica, #curent electric, #transport energie electrica, #cablu submarin, #cablu romania turcia, #transelectrica, #cablu constanta istanbul , #stiri Transelectrica