Traian Basescu considera ca decizia de a opri productia de tractoare la Brasov a fost gresita

Vineri, 14 August 2009, ora 12:32
14624 citiri
Traian Basescu considera ca decizia de a opri productia de tractoare la Brasov a fost gresita

Presedintele Traian Basescu s-a aflat, vineri dimineata, la Brasov, pentru a vedea primul lot de 25 de tractoare Universal 650 Crystal care vor fi exportate in Egipt, el afirmand cu aceasta ocazie ca decizia de a opri productia la Brasov a fost gresita, transmite corespondentul NewsIn.

Presedintele s-a urcat in cabina unui tractor, alaturi de reprezentantul firmei egiptene, Ahmed El Said, a pornit motorul tractorului, declarandu-se multumit de felul in care se prezinta noile utilaje agricole produse la Brasov.

"Acum doi ani, cand am discutat cu presedintele egiptean Hosni Mubarak, primul lucru pe care mi l-a spus a fost ca Egiptul are mare nevoie de tractoarele romanesti. Mi-a explicat presedintele egiptean ca in tara sa exista zeci de mii de tractoare romanesti, care ar avea nevoie de piese de schimb si ca egiptenii apreciaza foarte mult calitatea tractoarelor importate din Romania.

I-am spus atunci ca sunt sceptic in ceea ce priveste reluarea productiei de tractoare in Romania si ma bucur acum ca m-am inselat. Sceptic am fost si anul trecut cand am vazut ca a fost prezentat primul tractor iesit de pe banda de montaj, dar acum trebuie sa va felicit pentru ceea ce ati facut", a declarat presedintele Basescu.

Acesta l-a rugat pe Ahmed El Said sa-i transmita fiului presedintelui egiptean ca a castigat pariul facut in urma cu doi ani, Basescu sustinand, cu tot scepticismul, ca in Romania se vor mai produce tractoare, in timp ce fiul presedintelui Moubarak sustinea ca nu se vor mai face vreodata tractoare in tara noastra.

"Piata egipteana este una care poate prelua un numar mare de tractoare, de aceea cred ca este un lucru bun cel inceput acum", a spus presedintele. Traian Basescu a precizat ca masura luata de a opri productia de tractoare la Brasov a fost una eronata, dictata, se pare, de diferite interese imobiliare, iar acest lucru este dovedit de reluarea fabricarii tractorului romanesc.

"In opinia mea oprirea fabricarii de tractoare la Brasov a fost una nedreapta, Guvernul de atunci luand o hotarare pripita, generata de imposibilitatea de a gasi fonduri pentru reluarea productiei. Ma bucur ca astazi reluarea productiei de tractoare la Brasov este o realitate si de aceea, cand am fost invitat sa vad acest prim lot de 25 de tractoare, am lasat totul deoparte si am venit la Brasov", a spus presedintele.

Basescu crede ca acest tractor poate fi omologat si pentru piata romaneasca, agricultura Romaniei avand nevoie de circa 700.000 de tractoare. "Pentru a vinde acest tractor si in Romania mai trebuie parcursi o serie de pasi, in primul rand omologarea lui la standarde europene.

Apoi, de ce nu, se poate imagina un program de sprijinire a agricultorilor romani, poate chiar ceva de genul programului «Prima Casa», care s-ar putea numi «Primul tractor». Nu vreau sa duc in derizoriu aceasta problema, cert este ca pe viitor se pot gasi solutii de sprijinire a celor care vor dori sa cumpere un tractor romanesc competitiv.

Dar pana acolo vor mai trebui facute ceva modificari, in ceea ce priveste poluarea si imbunatatirea conditiilor din cabina", a declarat Traian Basescu. In cadrul discutiilor avute cu conducerea societatii Roman SA, presedintelui Traian Basescu i s-a solicitat sa sustina crearea unui program de sustinere a productiei de tractoare, care ar putea genera foarte multe locuri de munca pe orizontala la Brasov si in imprejurimi.

"Conducerea societatii i-a solicitat presedintelui sa discute cu cei de la Ministerul de Finante pentru ca rambursarea TVA-ului sa se faca cat mai rapid, pentru a se putea finanta productia. De asemenea, conducerea societatii a discutat cu presedintele problemele intampinate in ceea ce priveste constructia camioanelor militare.

Directorul Roman SA, i-a explicat presedintelui ca uzina produce camioane militare pentru SUA, camioane care sunt produse la standarde NATO, dar nu sunt destul de apreciate pentru piata romaneasca, daca se tine seama de faptul ca la Ministerul Apararii, la o licitatie organizata, cu toate ca aceste camioane ofereau cea mai buna corelatie calitate - pret, oferta a fost respinsa, fiind preferata cea a firmei MAN, care era la un pret mult mai mare.

De asemenea, s-a discutat posibilitatea ca Ministerul Administratiei si Internelor sa creeze un program pentru cumpararea de masini produse in tara pentru Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta, acesta urmand a face parte dintr-un program de sustinere a productiei interne", a declarat primarul Brasovului, George Scripcaru. 

#productie, # tractoare, # Basescu , #stiri Traian Basescu