Basescu: UE sa accepte Rusia asa cum este

Marti, 26 Mai 2009, ora 13:08
1510 citiri
Basescu: UE sa accepte Rusia asa cum este

Presedintele Traian Basescu a declarat, marti dimineata, in discursul de la deschiderea Forumului Economic UE - Rusia, ca Uniunea Europeana trebuie sa accepte Rusia "asa cum este", iar in ce ii priveste pe romani, ei vor ramane "buni europeni" si vor fi "buni vecini".

In context, Basescu a a caracterizat Rusia drept "cel mai mare, important, solicitant vecin" al UE, dimensiunea "solicitanta" a relatiei fiind data si de "paralelismul proiectelor energetice".

"Rusia este cel mai mare si cel mai important vecin al UE, dar si cel mai solicitant, lista divergentelor fiind destul de lunga, relateaza Mediafax.

Rusia este al treilea mare partener comercial al UE, principala componenta a schimburilor fiind exporturile rusesti de gaz si petrol", a declarat Basescu.

El a mai spus ca, in prezent, cooperarea bilaterala este structurata in patru mari capitole, respectiv problemele economice si de mediu, securitate internationala, cercetare-educatie si afaceri interne si justitie, in timp ce cooperarea internationala dintre UE si Rusia acopera doua paliere, primul continand problemele de importanta globala, precum Iran, procesul de pace din Orientul Mijlociu, neproliferare nucleara, schimbarile climatice, terorismul sau traficul de droguri.

"Marile probleme ale cooperarii cu Rusia se regasesc in al doilea palier, cel al vecinatatii comune a Europei de Est si a Marii Negre.

Aici intalnim chestiunile ireconciliabile, precum recunoasterea unilaterala de Rusia a independentei Abhaziei si Osetiei de Sud. Tot aici avem si paralelismul proiectelor energetice si reticentele Moscovei cu privire la sinergia Marii Negre si, mai nou, cu privire la parteneriatul estic", a aratat Basescu.

In opinia lui, fidela vocatiei sale multilaterale, UE va trebui sa se straduiasca in continuare, sa convinga Rusia la cooperare, sa o implice in proiectele comune.

"Va trebui facut acest lucru pe fondul unei anumite neincrederi. Atacul masiv militar asupra Georgiei in anul 2008, ca si criza gazului de la inceputul acestui an, au zdruncinat increderea in intentiile, ca si in transparenta Moscovei", a mai spus presedintele.

Presedintele a precizat ca UE trebuie sa accepte Rusia asa cum este ea, cerand in schimb predictibilitate si o minima eficienta economica.

"Impreuna trebuie sa construim nu sfere de influenta, ci sfere de incredere. Marea Neagra trebuie sa reprezinte un destin care ne uneste, nu care ne separa.

Marea Neagra nu trebuie sa fie frontiera intre zona democratica si prospera a continentului European si ceilalti.(…) Ne putem bucura impreuna de pace si dezvoltare economica, atat Europa, cat si Rusia, dar pentru aceasta mai intai trebuie sa discutam lucrurile care ne separa, sa reconstruim increderea si sa ne asumam obligatiile care ne revin", a mai opinat Basescu.

Presedintele Romaniei a dat asigurari ca romanii vor ramane in continuare buni europeni, indeplinind atat toate angajamentele asumate la aderarea la Uniune cat si obligatiile care ne revin prin prisma politicii comune externe si de securitate.

"De asemenea, vom fi in continuare buni vecini, insistand asupra garantarii independentei si intergritatii tuturor statelor din zona, si aici remarc marea problema a conflictelor inghetate.

Ca o tara care a cunoscut avantajele optiunii libere, Romania nu poate sustine o alta abordare, aceasta fiind singura cale de a oferi prosperitate si un trai mai bun pentru cat mai multi cetateni", a mai mentionat Basescu.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#exporturi, #gaz, #petrol, #proiecte, #ue , #stiri Traian Basescu