Basescu promite ca in trei ani vom avea gaz azer in Europa

Marti, 14 Septembrie 2010, ora 13:18
1254 citiri
Basescu promite ca in trei ani vom avea gaz azer in Europa

Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, la Baku, ca in trei ani de zile Europa ar putea beneficia de gaze naturale azere prin intermediul proiectului AGRI, transmite Mediafax.

"Este cel mai ieftin proiect dintre alternativele vehiculate de transfer a gazului din zona caspica si din Asia centrala catre piata europeana. Fie ca vorbim despre Southstream, fie ca vorbim de Nabucco, din punct de vedere pret acesta este cel mai competitiv proiect", a declarat Traian Basescu.

Seful statului roman si omologii sai din Azerbaidjan si Georgia, precum si premierul Ungariei au semnat, marti, la Baku, o declaratie comuna de sustinere a proiectului AGRI.

Traian Basescu a spus ca nu este in masura sa prezinte un pret al acestei investitii si a aratat ca proiectul este conceput in trei etape de finalizare a terminalului de la Constanta, fiecare avand cate zece miliarde de metri cubi pe an. 

"Pretul este flexibil, cu costuri care vor fi reglate de nevoile de pe piata europeana, dar si de sursele de aprovizionare. Dar este cert ca faza I a proiectului poate fi aprovizionata cu gaz din Azerbaidjan", a mai spus seful statului roman.

Totodata, el a spus ca, dupa ce va fi finalizat studiul de fezabilitate, se va putea discuta si despre finantarea europeana a investitiei.

"Dupa ce avem studiul de fezabilitate pe masa, putem discuta in mod serios despre finantarea investitiei", a mai spus presedintele Basescu.

El a mai explicat ca cele patru state semnatare ale declaratiei de la Baku isi asuma ducerea studiului pana la nivel de proiect, dupa care vor fi invitate firme private.

 

#basescu, #gaz, #azer, #europa, #naturale , #stiri Traian Basescu