Basescu: Pensionarile de invaliditate - o retea de coruptie demonstrata

Miercuri, 07 Iulie 2010, ora 15:15
1368 citiri
Basescu: Pensionarile de invaliditate - o retea de coruptie demonstrata

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la RRA, ca sistemul pensionarilor pe caz de invaliditate reprezinta o adevarata "retea a coruptiei", dovada fiind ca, din cele 12.000 de dosare controlate pana acum, 3.000 au fost trimise la reexaminare, informeaza Mediafax.

Presedintele a sustinut ca problemele fondului de pensii sunt cauzate si de majorarea, in numai cativa ani, de la 400.000 la 900.000 a dosarelor pentru pensionare pe caz de invaliditate, ceea ce ridica unele semne de intrebare.

"Aici este un tandem al furtului intre beneficiarul de pensie de invaliditate, medici si oameni din aparatul de stat, e o retea intreaga, pentru ca se duce dosarul si la cei de la Ministerul Muncii, care pun si ei un «vazut». Deci, este o retea a coruptiei in sectorul pensiilor de invaliditate", a spus Basescu.

El a adaugat ca sistemul pensiilor de invaliditate ar fi "una din marile zone de frauda", adaugand ca in unele cazuri s-a si demonstrat asta, argumentul adus de el fiind ca, din cele 12.000 de dosare controlate pana acum, 3.000 au fost deja trimise la reexaminare.

"Daca au vazut (guvernele - n.r.) ca li se umfla numarul de pensionari de invaliditate, dintr-odata, macar mergeau pe strada si vedeau ca nu sunt atatia invalizi. Daca ai 900.000 de pensionari de invaliditate, atunci vedeau numai oameni care nu mai un picior. Or, unii nu au amigdalite si sunt pensionati pe caz de boala. Altii sunt pensionati pentru ca nu vad, dar ei conduc, ii vezi la volan", a mai afirmat Basescu.

El a opinat ca si pensionarii din categoriile speciale - magistrati, politisti, angajati ai serviciilor speciale - ar trebui sa primeasca pensia publica de la aceeasi varsta cu ceilalti pensionari.

Presedintele a apreciat ca pensionarii din categoriile speciale ar putea sa se incadreze in munca, precum orice disponibilizat, dupa ce se pensioneaza, "la 40 si ceva de ani", urmand ca abia la implinirea varstei uzuale de pensionare sa primeasca drepturile ce i se cuvin de la stat.

"Pensia ti-o dau cand implinesti varsta de pensionare, de 67 de ani. Acum te duci in campul muncii, ca orice disponibilizat. De ce se numeste atunci varsta de pensionare? Ca sa nu iau pensie de la 18 ani, pentru ca ma fac pensionar de invaliditate la 18 ani si primesc pensie pana la 90 de ani", a explicat el.

#basescu pensii invaliditate coruptie , #stiri Traian Basescu