Basescu ii invita pe oamenii de afaceri germani sa investeasca in domeniul productiei de energie

Vineri, 26 Ianuarie 2007, ora 16:15
871 citiri

Presedintele Traian Basescu i-a invitat, joi seara, pe oamenii de afaceri germani, sa participe la procesele de privatizare din domeniul productiei de energie.

"Va invit la orice proces de privatizare din domeniul productiei de energie. Nu avem inca nicio mare termocentrala privatizata. As face un apel sa ne indreptam si spre productia de energie, nu numai catre partea de distributie", a declarat presedintele Traian Basescu, la receptia anuala a Camerei de Comert si Industrie Romano-Germane, desfasurata la Palatul Parlamentului.

Presedintele a reamintit ca a cerut Guvernului, mai demult, "sa nu accelereze procesul de privatizare al Romgaz, lucru care este valabil si astazi".
"S-a privatizat un mare furnizor de energie - Petrom. Consideram ca este prudent pentru orice stat, intr-o perioada in care problema energiei nu are o solutie globala in cadrul Uniunii Europene, sa analizam intai, cu atentie, efectele privatizarii Petrom si apoi sa trecem la alte privatizari", a afirmat presedintele Basescu.

In ceea ce priveste relatiile bilaterale romano-germane, presedintele a spus ca cele doua tari ar putea avea ca proiect comun "aducerea in functionalitate a coridorului de transport Marea Nordului - Marea Neagra, Rhin - Main - Dunare, cel mai ieftin sistem de transport la ora actuala".

"Probabil ca acum, cand ne punem din ce in ce mai mult problema reducerii poluarii, activitatea acestei rute ar fi extrem de importanta", a subliniat seful statului roman.
In contextul in care, in prezent, Germania detine presedintia semestriala a Consiliului UE, presedintele Basescu a dat asigurari ca autoritatile de la Bucuresti sustin toate prioritatile fixate de presedintia germana a Uniunii. "Germania va avea sustinerea noastra fara rezerve pentru gasirea unor solutii acceptabile pentru ca procesul de ratificare a Tratatului Constitutional sa isi reia drumul", a spus seful statului roman.

De asemenea, in ceea ce priveste capitolul energetic, presedintele Basescu a afirmat ca "Germania, dar si statele membre ale UE, vor avea in Romania un partener fara rezerve in gasirea solutiilor alternative care sa poata genera competitie si siguranta energetica".
"Azi, mediul de afaceri romanesc stimuleaza investitiile, este un mediu credibil si sper eu ca va ramane predictibil din punct de vedere al fiscalitatii. Avem o Romanie care este si membru al Uniunii Europene, un argument in plus pentru ca investitorii sa creada in sansa pozitiva a Romaniei. Intrarea tarii noastre in Uniunea Europeana se va constitui intr-un stimulent pentru autoritatile de la Bucuresti sa continue imbunatatirea mediului de afaceri", a asigurat Traian Basescu.
La receptia anuala a Camerei de Comert Romano-Germane au participat si ministrul Economiei, Varujan Vosganian, si ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)