Basescu: ar fi extraordinar daca politicienii si-ar dona salariile

Vineri, 14 Mai 2010, ora 09:31
1063 citiri
Basescu: ar fi extraordinar daca politicienii si-ar dona salariile

Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca ar fi extraordinar daca politicienii ar accepta sa-si doneze salariile, seful statului apreciind ca acest gest ar dovedi solidaritatea clasei politice cu oamenii in aceasta perioada, transmite Mediafax.

Intrebat daca fiica sa, Elena, europarlamentar, va renunta la veniturile salariale in semn de solidaritate, presedintele a spus ca nu stie deoarece nu a vorbit cu ea.

"Prima oara cand o vedeti intrebati-o. N-am vorbit cu ea si nu pot sa decid ce va face ea", a spus presedintele.

Intrebat ce parere are despre initiativa ca pentru o anumita perioada de timp politicienii sa renunte la veniturile obtinute de la stat, presedintele a spus ca ar fi un gest extraordinar: "Ar fi extraordinar.

Intr-adevar, clasa politica ar arata ca este solidara nu cu cei cu salarii mari ci cu cei cu venituri foarte mici. Fie ca vorbim de venituri salariale sau venituri din pensii".

"Cred ca ar fi un gest pe care toti il putem face pana la 31 decembrie", a adaugat presedintele.

Intrebat daca acest gest ar ajuta Romania sa iasa din criza, seful statului a spus ca de fapt ar fi vorba despre un gest psihologic.

"Va dati seama ca daca am lua toate salariile parlamentarilor, presedintelui, ale membrilor Guvernului si le-am pune la un loc nu stiu daca putem creste vreo pensie. Sa zici ca nu se reduce cu 15% ci cu 14% pentru cei cu pensie minim garantata. Nu cred ca macar acolo am face un procent, dar gestul ar fi unul de solidaritate si sigur nu vorbim numai de salarii ci si de sume forfetare", a spus Basescu.

Ulterior, intrebat ce parere are mama sa despre aceasta masura de reducere a pensiilor presedintele a zambit si a spus: "Ce sa spuna?! Macar mama nu ma critica, desi nu-i convine. Si mama si socrul si soacra sunt afectati de decizie daca ea se va transforma in lege ca deocamdata discutam nu avem o lege".

#basescu, #salarii, #politicieni, #donatii , #stiri Traian Basescu