Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Basescu "intoarce brazda" in agricultura cu o noua strategie

Basescu "intoarce brazda" in agricultura cu o noua strategie


Traian Basescu a prezentat, la Palatul Cotroceni, Raportul Comisiei prezidentiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii in Romania. Documentul ar urma sa devina strategie pentru acest domeniu macroeconomic pana in 2030, dupa ce va fi supus dezbaterii publice.

Presedintele Basescu a propus partidelor semnarea, in septembrie, impreuna cu organizatiile din domeniul agro-alimentar, a unui pact pentru dezvoltarea agriculturii in perioada 2014-2030, care sa preia obiectivele raportului comisiei prezidentiale de specialitate, lansat luni in dezbatere publica.

Invitatie la Pact

"Invit toate partidele ca, dupa ce se finalizeaza procesul de adoptare a acestui raport, sa semnam cu totii, partide si institutii, producatori si beneficiari, Pactul pentru agricultura. Ar fi un angajament politic pe termen lung, pentru ca toata munca Comisiei la asta s-a referit, de a crea o viziune pana in 2030, avand ca fundament exercitiul bugetar 2014-2020 al UE", a declarat, luni, presedintele Traian Basescu.

Raportul realizat de Comisia Prezidentiala are 230 de pagini si a fost publicat pe site-ul oficial al presedintelui Romaniei. Specialistii au cautat solutii pentru cele mai arzatoare probleme ale fermierilor cum ar fi: finantarea prin fonduri de la stat sau banci, politici de sustinere a IMM-urilor din agricultura, policitici de reforma institutionala si multe altele.

Seful statului a subliniat faptul ca Romania are un potential agricol foarte mare, insa pentru valorificarea lui este nevoie de un plan de dezvoltare pe termen lung.

"Prin atingerea obiectivelor, Romania ar putea sa exporte produse alimentare in valoare de la 40-50 miliarde de euro, in conditiile in care, in 2012 toate exporturile Romaniei au fost de 53 de miliarde de euro", a declarat Traian Basescu.

Documentul a fost realizat in trei ani, iar pentru elaborarea lui au lucrat profesori universitari, reprezentanti ai Academiei Romane, dar si ai asociatiilor de producatori.

Probleme subliniate de Raport

Capitalul financiar - Raportul arata o seriie de discrepante intre capitalul funciar si capitalul fix in agricultura din Romania fata de alte tari dezvoltate.

"Structura stocului de capital fix din exploatatiile agricole romanesti este mult diferita (defavorabila) fata de Franta. In timp ce in Franta capitalul fix "activ" (tractoare, utilaje, echipamente, plantatii, animale de reproductie si infrastructura) detine o pondere de 80%, ponderea capitalului funciar (a terenului) fiind de numai 20%, in Romania situatia este inversa. Capitalul funciar (valoarea terenului) are pondere de 67% (in conditiile in care terenul agricol, la valoarea de piata, are pret de 5-6 ori mai scazut), iar activele fixe direct productive reprezinta numai 1/3 in stocul de capital fix al exploatatiilor agricole romanesti", se arata in raport.

Creditarea fermierilor. Se fac pasi mici, insa ramanem in spatele tarilor dezvoltate - Creditul destinat agriculturii a crescut de 3,7 ori in ultimii sapte ani, de la 412,8 milioane euro in anul 2005, la 1,512 miliarde euro in 2012, in conditiile in care totalul creditului in Romania s-a majorat de 3,1 ori, de la 17,833 miliarde euro, la 54,81 miliarde euro, se arata se arata intr-un raport elaborat de Comisia Prezidentiale pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii in Romania.

- Valoarea productiei primare valoarea productiei primare la hectar obtinuta de fermierii romani (circa 800-900 de euro/ha) este de 2-2,5 ori mai mica comparativ cu cea obtinuta (ca medie europeana) de colegii lor din UE (1800-2000 de euro/ha)

- valoarea adaugata bruta - Se afla la jumatatea celei din UE - 15, fapt care conduce la obtinerea unei productii agricole finale de circa 1400 - 1500 euro/ha in Romania, fata de 2400 - 2600 de euro/ha in UE - 15;

- Fermele mici asigura consumul - Autoconsumul alimentar in fermele de subzistenta ale Romaniei reprezinta 90 - 92% din productia acestor ferme iar in cazul fermelor de semisubzistenta este de 50 - 52% (fata de numai 10 - 12% in UE - 15), aceasta stare avand drept consecinta o valoare a productiei agricole comerciale de 400 - 420 de euro/ha in Romania, de patru ori mai mica comparativ cu UE -15;

- Randamentele agricole reduse - La productiile medii la cereale, randamentele medii obtinute in fermele romanesti in perioada 1990 - 2009, de 2770 kg/ha, se afla la nivelul productiilor realizate de fermierii din UE - 6 in deceniul 6 al secolului trecut;

- Nivelul de mecanizare - Dotarea unui agricultor din exploatatiile agricole romanesti, comparativ cu dotarea unui agricultor din UE 15, este de circa 25 - 26 de ori mai mica (9000 - 9200 de euro imobilizari corporale in UE; 350 de euro in Romania);

- Sistemele de irigatii - Reabilitarea sistemelor de irigatii pe circa 30 - 35% din suprafata totala irigata si functionalitatea acestora pe numai 280000 ha (9-10%) in medie pe an (in perioada 2000-2009);

- Importurile scumpe, consecinta dezastrului din agricultura - consecinta non-performantelor agricole romanesti se concretizeaza in ponderea extrem de ridicata a cheltuielilor cu alimentele provenite din import (40%, in medie) si a ponderii importului de alimente in total consum alimentar (20-25%, media ultimilor ani).

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1662 ori