Ilie Serbanescu: Partizanii sistemului privat au de dat raspunsuri

Miercuri, 25 Ianuarie 2012, ora 12:06
2547 citiri
Ilie Serbanescu: Partizanii sistemului privat au de dat raspunsuri

"Un functionar nu poate fi corupt daca nu exista cineva care sa dea mita, la fel cum un minister nu poate plati cu 50% mai mult pentru un contract daca nu exista un consultant care sa faca (in buna intelegere cu contractantul privat) o expertiza in acest sens...

Sa iesim din ipocrizie. Daca exista coruptie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener si acesta este economia privata."

Aceste aprecieri apartin nu vreunui nostalgic dupa sistemul comunist sau vreunuia dintre nationalistii care revin in mod obiectiv pe scena politica si economica in conditiile crizei care scoate la suprafata avatarurile cedarii catre capitalul privat strain a pozitiilor cheie, de importanta strategica, din Romania, ci chiar presedintelui Traian Basescu!

Un om politic care se distinge, dimpotriva, prin pozitii nete de promovare a structurilor private, de incurajare a capitalului strain, de deschidere fata de initiativele europene care vizeaza clar renuntarea la o parte semnificativa din suveranitatea nationala in favoarea unei integrari considerate cu sanse mai mari in competitia mondiala.

D-l Traian Basescu vrea sa privatizeze sistemul de sanatate, dupa ce a admis implicarea firmelor private in administrarea unor fonduri de pensii alimentate din contributii nu facultative, ci obligatorii. D-l Traian Basescu agreeaza abordarile FMI si Bancii Mondiale de privatizare din sistemul energetic a ceea ce a mai ramas la stat (unele distributii, filiera carbune/ electricitate), dar si a companiei nationale de transport feroviar marfa.

D-l Traian Basescu a impartasit formula FMI-Isarescu prin care statul roman, pe cheltuiala sa, a inlocuit in piata finantarea sistata in contextul crizei de catre bancile straine, acord care a ajutat aceste banci pe seama platitorilor romani ai imprumutului de la FMI-UE. D-l Traian Basescu se opune taxarii bancilor, aplicata in mai toata Europa, desi in Romania bancile au facut adevarate ravagii, indeosebi prin creditul cu buletinul pe care chiar domnia sa l-a condamnat in mai multe randuri. In sfarsit, d-l Traian Basescu a fost initiatorul, potrivit chiar declaratiei domniei sale, a managementului privat la stat.

Mai pe scurt, d-l Traian Basescu nu este un adversar al sistemului privat, ci un inveterat partizan al acestuia. Si, ca atare, daca a spus ceea ce a spus despre partenerii privati ai coruptiei de la stat si despre incarcarea nejustificata a facturilor la stat de catre consultanti privati in favoarea contractantilor privati inseamna ca e groasa rau in privinta acestor aspecte! Trebuie sa se fi ajuns la lucruri strigatoare la cer, de vreme ce d-l Basescu, un aparator si promotor al sistemului privat, a decis sa incrimineze public aspectele relevate. Si este de presupus ca domnia sa este infinit mai bine informat decat noi despre ceea ce spune!

In ce ne priveste - cu mult mai putin entuziasti fata de sistemul privat in Romania si aceasta nu judecand sistemul privat pe baza performantelor de aiurea, ci a rezultatelor concrete ale acestuia in Romania! -, ne este evident mai usor sa-i subliniem deficientele si nu de putine ori distrugerile si jecmanirile de care este responsabil.

La deja peste doua decenii de sistem privat in Romania, rezultatele sunt pur si simplu dezamagitoare. Prin capital romanesc sau mai ales strain, sectorul privat a inlocuit statul in practic toate punctele nodale, strategice din economie (exploatarea resurselor, distributiile energetice, servicile publice, principalele industrii, comert, banci, asigurari). Nu intram in detalii. Esecul sistemului privat in Romania este net. Probele sunt un noian. Dar, ca in basmele populare, trei dintre acestea sunt zdrobitoare.

In ciuda virtutilor mult cantate ale capabilitatilor superioare ale sistemului privat, nici gand insa ca tara sa fie scoasa de catre acesta din starea de subdezvoltare, dimpotriva, a fost adancita in aceasta si mai rau si fara sanse de iesire!

In pofida la fel de mult cantatelor perfomante superioare pe care le obtine in administrarea activelor si in economie, Romania sistemului privat nu s-a clintit de pe locul codas in Europa, ba si l-a consolidat si mai tare!

Si, contrar povestilor despre asocierea sa naturala cu alocarea judicioasa si gestiunea competitiva a resurselor, extinderea sectorului privat in Romania a amplificat ca niciodata furturile, distributia clientelara a resurselor, jecmanirea avutiei tarii si oamenilor nevoiasi.

Reprezentantii sistemului privat au de dat raspunsuri la aceste probleme reale. Indeosebi cei care nici macar nu se straduiesc sa argumenteze ceva, ascunzandu-se in dosul paravanului axiomelor ce nu ar trebui demonstrate de fapte.

#traian basescu privatizare, #traian basescu privatizare companii stat, #traian basescu management privat, #ilie serbanescu traian basescu , #Presedintele Romaniei