Vanzarile Ford in China, mai mari cu 30 % in 2007

Miercuri, 09 Ianuarie 2008, ora 11:11
1254 citiri
Vanzarile Ford in China, mai mari cu 30 % in 2007

Vanzarile producatorului auto american Ford in China au crescut cu 30 % in 2008, in special datorita popularitatii modelului Focus, informeaza AP.

Vanzarile tuturor marcilor din portofoliul Ford (Ford, Lincon, Volvo, Jaguar si Land Rover) s-au cifrat la 216.324 unitati si au fost motivate, pe langa Focus, de lansarea modelelor S-Max, in martie si noul Mondeo, in noiembrie.

Vanzarile de Focus au crescut cu 57 %, pana la 124.972 unitati, in timp ce, in numai sase saptamani de la lansare, au fost vandute 14.845 unitati ale noului Mondeo.

Vanzarile de autovehicule Ford au scazut in decembrie cu noua procente, iar pe ansamblul anului 2007 diminuarea a fost de 24 % pe piata din SUA.

Observatorii pietei considera ca anul 2007 a fost cel mai rau pentru industria auto din SUA, incepand din 1998, pe fondul preocuparilor consumatorilor despre preturile carburantilor si mersul economiei nord-americane.

Conform estimarilor, inainte de anuntarea rezultatelor oficiale, Toyota a depasit Ford in 2007 la vanzarile in SUA, situandu-se pe locul al doilea, dupa GM.

Pentru prima oara dupa 1931, Ford nu se mai claseaza pe locul secund, dupa GM, potrivit istoricului companiei Ford, Bob Kreipke.

Noile Ford Mustang si Ford Taurus sedan nu au mai reusit sa atinga volumele de vanzari ale versiunilor precedente, iar vanzarile de camionete au scazut cu cinci procente. La nivel global, vanzarile Ford au coborat cu 12 procente in 2007.