Terapia, al doilea producator roman si cel mai mare exportator roman de medicamente, a inaugurat astazi noul sediu din Bucuresti, din Splaiul Independentei nr. 319C. Acest eveniment, la care au participat toti partenerii companiei si importante oficialitati din cadrul Ministerului Sanatatii si Familiei, Agentiei Nationale a Medicamentului si specialisti din domeniul medical, se inscrie in strategia de dezvoltare a Terapia, care vizeaza consolidarea pozitiei pe piata nationala.
Ceremonia de inaugurare s-a dovedit a fi un pretext foarte bun pentru a reitera performantele companiei in industria produselor farmaceutice si responsabilitatea sa fata de provocarile unui domeniu dinamic si exigent precum cel medical. A"Inaugurarea noului sediu este un gest care ne aduce mai aproape de clientii si partenerii nostri si ne reconfirma seriozitatea in abordarea oricarei provocari din domeniul medical. In ultimii ani, Terapia a investit peste 20 milioane USD pentru obtinerea standardelor europene GMP pentru productie si GLP pentru bioechivalenta, astfel ca astazi putem oferi garantia ca produsele fabricate de compania noastra indeplinesc criteriile internationale de calitate. Pacientii si sistemul sanitar din Romania pot beneficia astfel de acces la medicamente de cea mai buna calitate la preturi rezonabile,A" a declarat domnul Stephen R. Stead, Director General Terapia.
Dincolo de confirmarea constanta a performantelor medicale si comerciale, Terapia vizeaza o implicare activa si pe termen lung prin asumarea responsabilitatii sociale. Terapia s-a pozitionat intotdeauna ca o companie care intelege deplin provocarile economice si medicale din Romania, iar in continuare isi consolideaza aceast statut. O prima initiativa o reprezinta lansarea noului concept A"Reteta pentru SanatateA" ce vizeaza un dialog constant la nivel de initiative si programe sociale pentru a promova calitatea drept element cheie pentru sanatatea si viata romanilor.
A In topul national al industriei farmaceutice ocupa locul al doilea intre producatorii romani
de medicamente cu un personal de peste 800 de angajati.
A Terapia este producatorul unora dintre cele mai cunoscute si apreciate branduri romanesti:
Faringosept, Artroflex, Paduden, Aspenter, etc.
A Terapia este cel mai mare exportator roman de medicamente, cu o structura a vanzarilor in
2004 dupa piata de destinatie: Romania - 84%, Rusia A- 11%, Ucraina A- 2%, Polonia A- 1%, alte tari A- 2%.
A Bugetul total de investitii alocat pentru anul 2005 este de 6 milioane USD.
A Cele mai importante proiecte de investitii in derulare : sediul administrativ din Cluj, centrul
de bioechivalenta, un nou depozit si o cladire pentru sectia de ambalare produse farmaceutice si proiectul de ecologizare si reorganizare a platformei din Cluj.
A Cifra de afaceri realizata in anul 2004 de grupul Terapia SA este de cca 51,5 milioane USD,
reprezentand o crestere in termeni reali de 25% fata de anul 2003.