Acord Romania-Iordania, in domeniul nuclear

Luni, 10 Ianuarie 2011, ora 23:00
1221 citiri
Acord Romania-Iordania, in domeniul nuclear

Romania a semnat cu Iordania un acord care faciliteaza transferul de know-how si pregatire romaneasca in domeniul nuclear, in conditiile in care autoritatile de la Amman au in vedere construirea primului reactor iordanian, de 1.000 de MW, in urmatorii zece ani, potrivit Jordan Times, citat de Mediafax.

Acordul, semnat duminica de catre presedintele Comisiei Iordaniene pentru Energie Atomica, Khaled Toukan, si ministrul roman de Externe, Teodor Baconschi, aduce la zece numarul statelor care s-au angajat oficial sa sprijine programul nuclear civil al Iordaniei.

Intelegerea deschide, de asemenea, calea vanzarii de tehnologie nucleara intre cele doua state.

Romania opereaza in prezent doua reactoare nucleare, care asigura 20% din productia de electricitate a tarii.

Iordania mai are acorduri in domeniul nuclear cu Japonia, Franta, Spania, China, Coreea de Sud, Canada, Rusia, Marea Britanie si Argentina. Comisia pentru Energie Atomica incearca sa ajunga la intelegeri similare cu Turcia, Italia si SUA.

Costurile importurilor de energie s-au ridicat pentru Iordania la echivalentul a 19% din Produsul Intern Brut in 2009.

Baconschi a fost primit duminica la Amman de catre Regele Abdullah II al Iordaniei, cu care a discutat despre relatiile bilaterale, perspectivele de cooperare, relatiile cu Uniunea Europeana si despre evolutiile regionale. 

#acord, #iordania, #nuclear, #romania , #stiri Teodor Baconschi