Videanu: Guvernul va mari baza de impozitare

Joi, 27 Mai 2010, ora 11:25
1057 citiri
Videanu: Guvernul va mari baza de impozitare

Guvernul nu va majora fiscalitatea, ci va mari baza de impozitare, a declarat, joi, ministrul Economiei, Adriean Videanu, adaugand ca o crestere cu un procent a TVA ar inseamna un avans cu 0,7% al inflatiei, relateaza Mediafax.

"Cresterea TVA de la 19% la 24%, asociata cu scaderea salariilor bugetarilor ar fi dus direct la scaderea puterii de cumparare cu circa 25%.

In plus orice crestere cu un punct procentual a TVA duce la majorarea inflatiei cu 0,7% si implicit la cresterea dobanzii de referinta, a costului de creditare si astfel am fi sufocat economia romaneasca", a spus Videanu.

El a mentionat ca mentinerea nivelului actual al fiscalitatii se va face insa prin largirea bazei de impozitare.

"Nu mi se pare corect ca sunt sectoare nefiscalizate. Isi mai poate permite Romania sa dea subventii pe terenul agricol nelucrat?", a aratat Videanu.

#videanu, #guvern, #impozite, #fiscalitate , #TVA