Subventiile agricole continua sa agite spiritele in cadrul OMC

Marti, 01 Noiembrie 2005, ora 06:56
1360 citiri

Propunerea Uniunii Europene de reducere cu 46 la suta a taxelor vamale la produsele agricole - una dintre ofertele cele mai convenabile facute vreodata - este considerata de Pascal Lamy, directorul general al Organizatiei Mondiale a Comertului, drept "o oferta serioasa ce merita a fi supusa unei discutii serioase". Raspunzand unei intrebari a ziarului "Le Figaro"- in cadrul unei emisiuni televizate - Lamy a considerat noua oferta a UE drept un pas inainte, comparabil cu o recenta propunere in care americanii se declarau gata sa faca acelasi lucru in materie de subventii agricole. Asa cum s-a anuntat, Bruxelles-ul a propus vineri o reducere in medie cu 46 la suta a tarifelor impuse la importurile de produse agricole, cifra net superioara ofertei anterioare incluzand o marja intre 20 si 50 la suta. Lamy a refuzat sa comenteze amenintarea Frantei cu veto-ul sau in cazul in care la apropiatul summit de la Hong Kong al OMC va fi adoptat vreun acord ce nu respecta integral Politica Agricola Comuna (PAC) europeana, dar a precizat ca europenii au o marja de manevra fara sa puna in cauza PAC. El a criticat voalat Franta, atribuindu-i "o obsesie a agriculturii". Lamy considera ca noua propunere a UE poate scoate din impas disputa referitoare la problematica agricola, ceea ce constituie o veste buna pentru tarile in curs de dezvoltare, care asteapta deblocarea restului negocierilor OMC. El a reamintit, in context, ca agricultura nu da decat 10 la suta din exporturile mondiale, restul de 90 la suta fiind produse manufacturate si servicii. Dar "realitatea politica trebuie recunoscuta", a spus Lamy, care este de acord ca "dezghetarea problemelor agriculturii va duce la dezghetarea generala a negocierilor OMC". Intrebat daca are in vedere o amanare a summit-ului OMC programat pentru decembrie, la Hong Kong, Lamy a afirmat ca o astfel de decizie este de competenta exclusiva a statelor membre. A precizat, insa, ca aceasta ipoteza nu este luata in considerare.

Sa nu uitam tarile sarace

In acelasi interviu, Pascal Lamy crede ca europenii, care au facut deja concesii in reformarea PAC in materie de subventii, vor trebui sa faca un efort si pentru protejarea pietelor proprii, domeniu in care Peter Mandelson, comisarul european pentru comert, a facut un efort considerabil. Nu trebuie, insa, a subliniat Lamy, sa prezentam negocierile OMC ca un conflict crucial intre Europa si SUA, sau cu tarile emergente cum ar fi Brazilia. Nu trebuie uitat, adauga el, al patrulea actor, tarile sarace. In acest context, el a citat doua exemple: de o liberalizare a pietei zaharului ar profita Brazilia; de o liberalizare a pietei bumbacului ar putea beneficia tari africane cum ar fi Ciadul si Mali.

SUA considera insuficienta noua oferta a UE

Washingtonul, caruia i s-au alaturat Canada si Australia, s-au declarat nemultumite de noile concesii ale Uniunii Europene, considerand ca ele "nu au mers atat de departe cat s-ar fi dorit", chiar daca ele "se inscriu in directia cea buna". Christin Baker, purtator de cuvant al Reprezentantei Statelor Unite pentru Comert (USTR), a declarat ca, desi trebuie recunoscute eforturile depuse de UE pentru deblocarea negocierilor OMC, "mult mai mult trebuie facut in domeniul agricol".

Maria Cora / Bogdan Vasilescu

Curierul National