APIA: Principiile timbrului de mediu sunt corecte, masurabile si elimina confuziile

Marti, 29 Ianuarie 2013, ora 17:55
2497 citiri
APIA: Principiile timbrului de mediu sunt corecte, masurabile si elimina confuziile
Sursa foto: citynews.ro

Principiile proiectului privind timbrul de mediu sunt corecte, masurabile si elimina confuziile, incurajand totodata achizitia de autovehicule cat mai putin poluante, apreciaza Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA).

Innoirea parcului auto este un obiectiv strategic pentru Romania, in conditiile in care varsta medie a acestuia, de circa 11-12 ani, este semnificativ mai mare decat cea din Uniunea Europeana (aproximativ opt ani), se arata in sursa citata.

Acest indicator reflecta in mod sintetic nivelul de poluare a mediului din Romania, dar si masura in care acesta poate afecta sanatatea cetatenilor, emisiile poluante provenite de la autovehiculele cu norme de poluare inferioare, care s-au dublat anul trecut comparativ cu 2011, fiind factori recunoscuti de incidenta pentru multe afectiuni.

Propunerile APIA

Totodata, APIA apreciaza ca masurile de innoire a parcului auto trebuie sa aiba in vedere si vectori noi care sa stimuleze nu numai achizitia de autovehicule mai putin poluante, ci si circulatia lor pe drumurile publice din marile orase, prin impozit anual sau zone de filtrare a circulatiei celor poluante, deoarece accelerarea introducerii noilor tehnologii pe autovehiculele fabricate in prezent le face pe acestea nu doar mai "curate", ci si mai eficiente din punct de vedere al consumului de carburant, chiar in comparatie cu cele de acum numai 3-4 ani.

Guvernul a definitivat forma noii taxe auto, aplicata sub forma timbrului de mediu, cu o formula de calcul diferita, care conduce la o crestere in medie de circa 10% a sumei de plata pentru masinile Euro 4 si Euro 3 si o scadere cuprinsa intre 60% si 90% pentru masinile Euro 2, Euro 1 si non-euro.

Conform noii formule de calcul, suma de plata va scadea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 si cu 90% pentru non-euro.

Cuantumul taxei pentru masinile non-euro, Euro 1 si Euro 2, cu tehnologii mai invechite, va fi totusi mai mic decat cel actual, mergandu-se pe ideea ca aceste masini au o durata scurta de functionare si, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Intr-un document elaborat de Ministerul Mediului si transmis presei se arata ca taxa va ramane la aceleasi cote pentru masini Euro 5, in timp ce pentru Euro 6, masini hibride si electrice, nu va fi platit nimic.

Dezbaterea publica organizata vineri de Ministerul Mediului privind proiectul timbrului de mediu a adus pareri pro si contra majorarii taxei pentru masinile Euro 3 si Euro 4, argumentele vizand descurajarea importurilor masive de masini second-hand si riscul de a nu mai putea vinde autoturisme autohtone din 2005-2007.

#taxa auto 2013, #timbru mediu 2013, #reactii timbru mediu 2013, #producatori masini timbru mediu 2013 , #Taxa auto