"Trocul" intre Palate. Basescu a promulgat bugetul, iar Ponta va amana acciza la carburanti

Miercuri, 18 Decembrie 2013, ora 16:59
2194 citiri
"Trocul" intre Palate. Basescu a promulgat bugetul, iar Ponta va amana acciza la carburanti

Presedintele Traian Basescu a promulgat bugetul de stat, ca urmare a deciziei Guvernul de a amana cu trei luni acciza la motorina si benzina.

Business24 prezintat cele mai importante declaratii ale presedintelui Traian Basescu:

* Am promulgat bugetul de stat pentru ca Guvernul a fost de acord sa amane cu 3 luni acciza la motorina si benzina.

* Fata de 2,4 miliarde cat era prevazut, suspendarea aplicarii pe termen de trei luni inseamna 600 milioane lei mai putin in bugetul de stat.

* E o suma foarte mica in raport cu excesele care sunt in buget, care pot fi ajustate in foarte multe zone ale bugetului, unde sunt bani in exces, fie ca vorbim de banii de la ministerul domnului Dragnea, fie la serviciul datorii externe.

* Obiectivul meu nu a fost legat de o confruntare, ci de a corecta o greseala. Atat FMI cat si Comisia Europeana au gresit, incarcand excesiv cu o taxa suplimentara consumul de motorina si benzina

* In ianuarie cand va veni misiunea FMI si CE, eu voi fi cel care isi asuma amanarea acestei taxe. Sunt convins ca taxa poate fi evitata complet. Acesta va fi obiectivul meu in discutiile cu FMI si CE.

* Nu voi valida nicio scrisoarea catre board-ul FMI in care e vorba de majorarea accizei. Ma bucura faptul ca in cele din urma, Guvernul a adoptat o decize inteleapta

* Daca se consolideaza si capacitatea ANAF de a diminua evaziunea fiscala, am convingerea ca spre mijlocul anului putem sa incepem primii pasi pentru reducerea CAS. Sunt convins ca se poate. Totul este sa vrem si sa lucram prioritar pentru relansarea economiei

Premierul Victor Ponta a anuntat ca introducerea accizei la carburanti va fi amanata cu trei luni pana in martie 2014, iar presedintele Traian Basescu va trimite, miercuri, la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat.

Premierul a aratat ca este vorba de un "compromis politic" care a fost discutat atat in cadrul coalitiei, cat si cu presedintele Traian Basescu.

"Exista obligatia comuna ca in ianuarie, odata cu noua vizita a Comisiei Europene, Fondului Monetar International, sa vedem care este implicatia pentru buget si daca, intr-adevar, din alte tipuri de venituri putem sa acoperim ceea ce nu vom incasa in primul trimestru al anului 2014. Un mic compromis pentru a putea avea buget si de la 1 ianuarie sa platim pensii, salariile la medici, sa dam drumul la subventii. Cred ca, pana la urma, e un sacrificiu care merita si macar sa sa dovedeasca ca nu aveam nevoie de banii din acciza. As fi cel mai fericit daca ar fi chiar asa", a spus Ponta.

Miercuri, inaintea sedintei de guvern, Ponta a avut discutii atat cu liderii PNL, cat si cu presedintele Basescu, surse oficiale declarand ca s-a discutat despre buget.

Inainte de a merge la sediul PNL, Ponta a avut, la sediul Guvernului, o discutie cu mai multi ministri PSD si PNL, precum si cu liderul PC, Daniel Constantin, mai mult de doua ore legat de situatia de la TVR, dar nu a ajuns la un acord, astfel ca a vrut sa vorbeasca cu liderul PNL, Crin Antonescu.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#acciza carburanti, #aprobare buget, #premierul Victor Ponta , #Stiri Taxe si impozite