Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, prezintă miercuri, 12 iulie, noi simulări privind eliminarea unor facilități fiscale și creșteri de accize. Astfel, prețul mai multor produse ar urma să crească din septembrie ca urmare a modificărilor privind TVA-ul.
De exemplu, mâncarea animalelor de companie nu va mai beneficia de facilități fiscale, urmând să crească taxa pe valoarea adăugată la 19% începând din aceasta toamnă. Aceeași măsură o are în vedere guvernul și pentru produsele bio, suplimentele alimentare, care acum beneficiază de un TVA de 9%.
Surse din coaliție citate de Antena 3 susțin că se va impune și o taxă de 1% pe clădirile rezidențiale care depășesc valoarea de 500.000 de euro, și în care să fie cuprinse și piscinele. De asemenea, Executivul ar pregăti și o taxă pentru companiile care își externalizează veniturile. Valoarea luată în discuție este de 15% pentru sumele scoase din țară.
Ministerul de Finanțe analizează inclusiv creșterea TVA pentru plimbările de agrement. În plus, guvernanții ar avea în vedere inclusiv introducerea taxei de 1% pentru companiile care au venituri de peste 100 de milioane de euro pe an.
Săptămâna viitoare Guvernul vrea să adopte OUG cu modificările fiscale astfel încât să poată fi implementate treptat, începând cu luna septembrie.
...citeste mai departe despre "Guvernul pregătește noi taxe pentru români. Produsele care ar urma să se scumpească din septembrie" pe Ziare.com