Opozitia mai multor state membre ale UE a impiedicat adoptarea unui acord european ce ar fi permis taxarea marilor societati din sectorul digital, propunere initiata de presedintele Frantei, Emmanuel Macron, esecul demersului provocand o reactie energica din partea ministrului francez de Finante, Bruno Le Maire.
Ministrii europeni de Finante, reuniti la Sofia, au dezbatut pentru prima data acest proiect, prezentat de Comisia Europeana la sfarsitul lunii martie si care prevede instituirea rapida a unei taxe in UE pe cifra de afaceri a gigantilor Internetului, precum Facebook si Amazon, transmit agentiile AFP si EFE.
Insa unele tari, printre ele Malta, Irlanda si Luxemburg, acestea din urma fiind de altfel si cele acuzate ca profita de pe urma conditiilor fiscale avantajoase pe care le ofera unor asemenea societati, si-au manifestat rezervele fata de initiativa Frantei.
La fel au procedat Suedia, Danemarca, Finlanda, Lituania, precum si Marea Britanie, care inainte se declarase favorabila proiectului.
"Trebuie sa discutam cu americanii, pentru ca, daca UE actioneaza singura, aceasta taxa va fi foarte ineficienta si daunatoare pentru economia europeana", a indicat ministrul luxemburghez de Finante, Pierre Gramegna.
El a vorbit si despre riscul inrautatirii relatiilor cu SUA, deja tensionate pe plan comercial dupa ce presedintele Donald Trump a amenintat ca de la 1 mai va aplica si blocului comunitar taxele instituite pe importurile de otel si aluminiu.
"Nu este o taxa impotriva GAFA (Google, Apple, Facebook, Amazon), nu este o taxa impotriva SUA (...) Ea este in interesul tuturor europenilor", i-a raspuns comisarul european pentru afaceri economice si financiare, Pierre Moscovici.
"Americanii nu vor respecta decat demonstratiile de forta"
Conform unei surse europene, ministrul francez de Finante, Bruno Le Maire, a fost ultimul ministru care a luat cuvantul la aceasta reuniune, el exprimandu-se vehement impotriva reticentelor manifestate de unele tari fata de aceasta taxa pe care presedintele Macron a inclus-o printre prioritatile sale.
"Este Europa in stare sa se arate puternica? (...) Cand am fost cu presedintele Macron in SUA am aflat un lucru: americanii nu vor respecta decat demonstratiile de forta", a spus ministrul francez, conform relatarii respectivei surse neprecizate.
"Daca veti merge pana la alegerile europene de anul viitor cu mesajul: am vorbit mult, am dezbatut mult, dar nu am luat nicio decizie, va urez succes!", a... citeste mai departe despre "Mai multe state UE i se opun lui Macron si gigantii Internetului scapa de taxa speciala de 3%" pe Ziare.com