Guvernul amana data pana la care se depun declaratia unica si formularul pentru 2%. Pana la publicarea in MOf, termenul limita e 15 martie

Marti, 12 Martie 2019, ora 16:32
1251 citiri
Guvernul amana data pana la care se depun declaratia unica si formularul pentru 2%. Pana la publicarea in MOf, termenul limita e 15 martie
Foto: Arhiva Facebook/Ministerul Finantelor

Guvernul a anuntat ca a adoptat in sedinta de marti un act normativ prin care prelungeste cu peste 4 luni termenul de depunere a Declaratiei unice si a Declaratiei 230, prin care romanii pot dona o parte din impozitul pe venit.

Nici Viorica Dancila, nici purtatorul sau de cuvant nu au precizat insa ce fel de act normativ e acesta. Oricum, masura nu intra in vigoare pana cand nu e publicata in Monitorul Oficial, astfel ca, pana la acel moment, termenul limita ramane vineri, 15 martie.

"Vom adopta azi un act normativ prin care venim in sprijinul contribuabililor persoane fizice si ONG-urilor. Persoanele fizice care au obligatia depunerii declaratiei unice vor avea mai mult timp la dispozitie pentru a-si indeplini obligatiile, am prelungit acest termen de la 15 martie la 31 iulie.

Toti cei care isi platesc obligatiile pana la sfarsitul lui iulie vor beneficia de o bonificatie de 5%. Din respect fata de timpul cetatenilor, declaratia se completeaza si se depune online, atat prin Spatiul Privat Virtual, cat si prin eguvernare.ro.

Pentru a veni in sprijinul cetatenilor care doresc sa doneze 2 sau 3,5% din impozitul pe venit, prelungim termenul de depunere a acestui document pana la 31 iulie 2019", a anuntat Dancila la inceputul sedintei de guvern.

O ora mai tarziu, sedinta era deja gata si purtatorul de cuvant relua cele declarate de Dancila.

"Guvernul a aprobat un act normativ prin care termenul de depunere a declaratiei unice si formularul 230 va fi extins. O prelungire cu aproximativ 4 luni si jumatate. E o masura luata in scopul incurajarii conformarii voluntare si in sprijinul ONG-urilor", a spus si Nelu Barbu, reluand definitiile celor doua formulare si datele tehnice in legatura cu ele.

Cine trebuie sa depuna Declaratia unica

Potrivit prevederilor Codului Fiscal, Declaratia unica se completeaza si se depune de catre persoanele fizice care realizeaza, individual sau intr-o forma de asociere, venituri/pierderi din Romania sau/si din strainatate, care datoreaza impozit pe venit si contributii sociale obligatorii.

Formularul se completeaza si se depune si de catre persoanele fizice care nu realizeaza venituri si care opteaza pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate.

Potrivit ANAF, persoanele fizice au obligatia:

declararii impozitului pe veniturile realizate din Romania sau/si din strainatate in anul 2018;declararii impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din Romania in anul 2019;declararii v ...citeste mai departe despre "Guvernul amana data pana la care se depun declaratia unica si formularul pentru 2%. Pana la publicarea in MOf, termenul limita e 15 martie" pe Ziare.com

#Guvern prelungire termen donat impozit, #Guvern prelungire termen declaratie unica , #Stiri Taxe si impozite