Ajutorul de minimis. Ce surprize ii asteapta pe antreprenori in 2014

Joi, 12 Decembrie 2013, ora 07:30
3767 citiri
Ajutorul de minimis. Ce surprize ii asteapta pe antreprenori in 2014

Ajutorul financiar pe care statul il pune la dispozitia companiilor mici si mijlocii a starnit un adevarat circ in 2012 atunci cand fondurile puse la dispozitia firmelor s-au terminat in 10 minute. Autoritatile au schimbat regulile jocului si ministerul care sa gestioneze foaia si au introdus noi reguli pentru a accesa banii de la stat.

Guvernul a publicat in Monitorul Oficial hotararea pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 274/2013 privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investitii realizate de intreprinderile mici si mijlocii.

Potrivit legislatiei in vigoare, ajutorul de minimis se acorda sub forma de fonduri nerambursabile, in procent de 90% din valoarea totala a 2 ani fiscali consecutivi in limita echivalentului in lei al valorii maxime de 100.000 de euro. 1.111 companii vor beneficia de ajutorul de minimis.

Plata ajutorului de minimis se va realiza in 2014 si 2015, in trei transe anuale. Contributia proprie de 10% din valoarea proiectului, la emiterea Acordului de finantare se va face dovada privind capacitatea de co-finantare prin prezentarea unei scrisori de confort sau extras de cont care sa demonstreze ca beneficiarul dispune de suma necesara cofinantarii.

Ce reguli s-au mai schimbat

Guvernul a decis si eliminarea obligativitatii prezentarii de IMM-uri a unui studiu tehnico-economic si a mentinut doar cerinta unui plan de investitii.

Accesare si de companiile aflate in suspendare temporara - Schema de minimis va putea fi accesata si de firmele aflate in suspendare temporara, cu conditia sa fie in functiune de cel putin un an, iar codul CAEN pentru care solicita ajutor de minimis sa fi fost inregistrat cu cel putin 3 luni inainte.

Grapini a aratat ca deschiderea aplicatiei online va fi anuntata cu 5 zile inainte, iar inregistrarile online, fara a mai conta ora si minutul acestora, se vor desfasura timp de 10 zile.

Inregistrarea tot online, dar pe baza de punctaj - Inregistrarile se vor face online pe formulare tip, iar software-ul va acorda automat punctajul, fara a se mai intruni o comisie speciala in acest scop.

Punctajul maxim va fi acordat pentru IMM-urile care opereaza in industria prelucratoare, iar apoi pentru cele din invatamant-cercetare.

In functie de mediul in care functioneaza, vor fi punctate in plus cele din mediul rural, iar in functie de tipul de IMM, punctele vor fi acordate descrescator microintreprinderilor, intreprinderilor mici si intreprinderilor mijlocii.

Banii vor fi alocati in ordinea descrescatoare a punctajelor, iar punctajul minim pentru finantare este de 60 de puncte dintr-un total de 100 puncte. In cazul unor punctaje egale, criteriile de departajare vor fi angajarea tinerilor pana in 25 ani.

Perioada mai lunga de timp pentru depunerea documentatiei - Dupa inregistrarea online, firmele vor avea 60 zile pentru depunerea la oficiile pentru IMM din teritoriu documentele in vederea verificarii administrative.

Grapini a dat asigurari ca sistemul online va face fata numarului de solicitanti, tinand cont si ca nu va mai conta data inregistrarii, si a precizat ca, daca va fi nevoie, fondurile vor fi suplimentate pentru acordarea ajutorului tuturor firmelor care intrunesc punctajul minim.

Restrictii la achizitiile facute din ajutorul de la stat - Potrivit noilor prevederi legislative, echipamentelor IT si softurile aferente functionarii lor pot fi platite din fondurile provenind din ajutorul de minimis doar in situatia in care sunt incluse in valoarea echipamentelor si sunt absolut necesare functionarii acestora.

#ajutor minimis, #ajutor minimis 2014, #legislatie ajutor minimis , #Stiri Taxe si impozite