"Legea anti-offshore" nu ii deranjeaza pe "baietii destepti", dar poate afecta comertul

Vineri, 15 Martie 2013, ora 08:57
7549 citiri
"Legea anti-offshore" nu ii deranjeaza pe "baietii destepti", dar poate afecta comertul

Modificarea Codului fiscal, prin impunerea unui impozit de 50% pentru tranzactiile catre tari cu care Romania nu are conventie pentru schimbul de informatii nu ii incurca deloc pe evazionisti, care au gasit deja mai multe cai de ocolire a suprataxarii.

"Este complet inutila si mai mult incurca decat ajuta. Cei care vor sa foloseasca companii din strainatate pentru o impozitare mai mica, oricum nu folosesc direct companii offshore. Romania are 85 de conventii privind evitarea dublei impuneri. Daca cineva vrea sa foloseasca structuri de optimizare fiscala, foloseste interfata din state cu care avem deja conventii", explica, pentru Business24.ro, Gabriel Biris, avocat specializat in fiscalitate.

Asadar, pentru ocolirea acestei legi, compania din Romania nu va mai face plati direct catre offshore, ci prin intermediul unui stat care percepe impozit mic si cu care Romania are conventie, precum Bulgaria sau Cipru, care practica impozit de 10%, dar care nu are reglementari atat de stricte in privinta transferurilor catre paradisuri fiscale. Si nu este ilegal.

Lista instrumentelor juridice incheiate de Romania in baza carora se realizeaza schimbul de informatii cu alte state

O alta cale si mai simpla este constituirea unui cont extern, spre exemplu in Ungaria, din care banii vor fi virati catre offshore. Tranzactia nu intra in evidenta Fiscului din aceste tari, ci sub supravegherea autoritatilor din paradisul fiscal.

Statul impoziteaza banii trimisi spre paradisuri fiscale. Se vor speria evazionistii?

Iar paradisul fiscal nu este o titulatura proprie tarilor exotice. Statul Delaware, SUA, percepe un impozit de 1%. Nu este de mirare ca la o populatie de 917.000 de locuitori, sunt inregistrate 945.000 de companii.

Harta paradisurilor fiscale: Cate trilioane de euro ascund acestea

Tot afacerile "de buna-credinta" vor avea de suferit

Pe de alta parte, impozitul ar putea sa loveasca tocmai in afacerile "de buna-credinta" dintre Romania si tari cu care nu exista conventie de evitare a dublei impuneri, dar care nu intra in categoria paradisurilor fiscale, cum ar fi Brazilia, Taiwan sau Peru.

Astfel, potrivit OG nr. 8/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2013 privind Codul fiscal si reglementarea unor masuri financiar-fiscale, care intra in vigoare incepand cu data de 1 februarie 2013, veniturile impozabile cu 50% sunt dividendele, redeventele, comisioanele, dar si "venituri din servicii prestate in Romania si in afara Romaniei" sau "venituri din profesii independente desfasurate in Romania (...), care nu indeplinesc anumite conditii, prevazute in lege.

OG nr. 8/2013 privind modificarea si completarea Codului fiscal si reglementarea unor masuri financiar-fiscale

"Este o bariera impotriva comertului, impotriva tuturor activitatilor. Firmele legitime, care au relatii comerciale cu Romania, ce fac? Este o lege anticomert", considera Biris.

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT) se numara printre primele organizatii care au sesizat Ministerul Finantelor asupra riscurilor acestei legi. Cu aceasta ocazie, autoritatile au facut cateva clarificari asupra categoriilor de venituri care vor fi impozitate:

"Sunt considerate venituri obtinute din Romania prestate in afara Romaniei numai veniturile din prestarea urmatoarelor servicii: servicii de management, servicii de consultanta in orice domeniu, servicii de marketing, servicii de asistenta tehnica, servicii de cercetare si proiectare in orice domeniu, servicii de reclama si publicitate indiferent de forma in care sunt realizate si servicii prestate de avocati, ingineri, arhitecti, notari, contabili, auditori", potrivit unui document transmis de Ministerul Finantelor.

Cu alte cuvinte, noua lege va bloca, practic, activitatile comerciale din aceste domenii cu tarile din afara listei de conventii a Romaniei.

Speranta ramane in normele de aplicare a legii 8/2013, care urmeaza sa fie publicate de Guvern si care ar putea ameliora efectele prevederii.

#lege antioffshore, #spalare bani offshore, #relatii comerciale tari offshore , #Impozit venit