Noul Cod Fiscal, de inspiratie liberala - cele mai importante masuri

Miercuri, 18 Februarie 2015, ora 15:45
2785 citiri
Noul Cod Fiscal, de inspiratie liberala - cele mai importante masuri
Foto: Team Gemini

Noul Cod Fiscal, care va intra in vigoare de anul viitor, promite sa reduca presiunea fiscala pentru angajatii si companiile din Romania.

Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri proiectul noului Cod, care contine masuri de tip liberal, ce-ar urma sa schimbe imaginea Romaniei in ochii investitorilor.

Printre modificarile esentiale aduse Codului Fiscal se numara reducerea TVA, anularea impozitului pe dividende, reducerea cotei unice de impozitare si cresterea bazei de colectare pentru asigurarile sociale.

Implementarea acestora se va face gradual, pentru a diminua impactul asupra bugetului de stat.

TVA redusa scoate economia neagra la suprafata

Incepand cu 1 ianuarie 2016, Romania ar trebui sa-si imbuntateasca treptat imaginea in fata investitorilor externi si a unor institutii financiare internationale.

Reducerea treptata a unor taxe impovaratoare ar putea aduce o parte din economia subterana la vedere, incurajand, in acelasi timp, investitiile.

Noile masuri ar putea imbunatati substantial imaginea mediului de afaceri din tara incepand cu 2016.

In prima faza, cota TVA de 24%, una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeana, va fi redusa la 20%.

Pentru alimentele de baza - carne, peste, fructe si legume - TVA va fi de 9%, dupa modelul aplicat in industria de panificatie.

In prima faza, impactul asupra bugetului de stat, in cursul anului viitor, ar urma sa fie de 5,2 miliarde de lei, suma care n-ar fi imposibil de recuperat.

Estimarile facute pentru industria carnii arata ca pe piata romaneasca - circa 1,1 miliarde de euro - jumatate din tranzactii se desfasoara la negru.

"Statul ar putea sa recupere 750 de milioane de euro prin reducerea TVA la carne la 9%", a afirmat unul dintre marii producatori de mezeluri din tara.

Totodata, TVA redusa usureaza efortul financiar al companiilor in tranzactiile cu plata pe termen lung sau in contractele de investitii derulate cu statul.

Gradul de colectare ar urma sa fie imbunatit reducand si impactul masurii asupra bugetului de stat.

O noua reducere a TVA ar urma sa iba loc in 2018, cand cota taxei pe valoarea adaugata va fi redusa la 18%.

Scade impozitul pe profit

Acelasi model este adoptat si in cazul impozitului pe profit, dar cu aplicabilitate din 2019, cand cota unica de impozitare va fi redusa de la 16% la 14%.

Masura ar urma sa incurajeze investitiile si sa dezvolte piata muncii cu minim 50.000 de noi locuri de munca, conform estimarilor facute de guvernanti.

Pentru primul an se preconizeaza ca efect o crestere economica suplimentara de 0,5 puncte procentuale, ca si o crestere a nivelului de investitii de 1,1 puncte procentuale.

2019 este si anul in care Romania a anuntat intentia de a adopta moneda unica europeana.

Asigurari sociale pentru orice fel de venit

Incepand cu anul viitor, orice persoana care realizeaza venituri in Romania va fi obligata sa achite contributiile la asigurarile sociale si de sanatate, indiferent de sursa veniturilor.

Pentru practicantii de activitati independente, plafonul maxim impus de noul Cod Fiscal atinge valoarea a 5 salarii medii brute pentru baza lunara CAS si CASS.

Datele prezentate de ministrul de Finante, Darius Valcov, indica un numar mai mare cu peste 800.000 de platitori decat cei existenti in prezent.

In 2017, cota de asigurari sociale va fi redusa atat pentru angajati, cat si pentru angajatori, de la 10,5% la 7,5% in cazul angajatilor si cu 2,3% pentru companii.

Masura ar trebui sa ajute la crearea de noi locuri de munca.

Microintreprinderile platesc mai mult daca n-au angajati

Micii intreprinzatori vor avea de platit impozite diferentiate in functie de numarul de angajati.

La aceasta ora, in Romania exista 450.000 de microintreprinderi. Noile prevederi din Codul Fiscal aduc un impozit de 1% pentru microintreprinderile cu peste 2 angajati si de 3% pentru cele cu un singur angajat.

In cazul celor fara salariati, pe langa impozitul de 3% se mai adauga un impozit forfetar de 1.530 lei trimestrial.

Actionarii scapa de dubla taxare

De la inceputul anului viitor, actionarii companiilor din Romania vor scapa si de dubla taxare practicata pana in prezent de stat prin impozitarea profitului companiei si impozitarea ulterioara a dividendelor.

Noua prevedere ar putea imbunatati si activitatea Bursei de Valori Bucuresti, ramasa tributara unui nivel redus de tranzactionare, dupa criza economica din anii trecuti.

In acelasi timp, economiile populatiei ar putea fi indreptate catre sectorul bursier stimuland activitatea companiilor listate.

In acest moment, peste 63% din actionarii din Romania sunt beneficiarii masurilor de tip "cuponiada" initiate la mijlocul anilor '90.

Odata cu eliminarea impozitelor pe dividende, am putea asista si la schimbarea profilului actionarilor din marea masa de detinatori de titluri din Romania.

#nou Cod Fiscal Romania, #aplicabilitate nou Cod Fiscal, #modificari nou Cod Fiscal , #Impozit profit