Economia României este șubredă, spun analiștii. "Deficitul duce la așteptări pentru creșteri de taxe"

Luni, 16 Septembrie 2024, ora 13:04
224 citiri
Economia României este șubredă, spun analiștii. "Deficitul duce la așteptări pentru creșteri de taxe"
Încrederea în economie a scăzut sub nivelul de neutralitate, pe fondul creșterii deficitului FOTO Pixabay

Banca Națională a României ar urma să ieftinească împrumuturile până la finalul anului, spun analiștii financiari, care se așteaptă la o reducere a dobânzii de referință până la 6% în următoarele trei luni. Încrederea pe termen lung a analiștilor a scăzut semnificativ în luna august, creșterea deficitului bugetar creând așteptări de majorări ale taxelor pe parcursul anului viitor.

Dobânda-cheie se situează în prezent la 6,5%. Analiștii se așteaptă la două reduceri de 0,25 puncte procentuale, se arată într-un comunicat al Asociației CFA România, citat luni, 16 septembrie, de Agerpres.

"În exerciţiul din luna iulie a fost realizat şi un sondaj privind anticipaţiile de evoluţie a ratei de dobânda de politică monetară pentru anul 2024 şi 2025. Astfel, pentru acest an, participanţii la sondaj anticipează încă două reduceri de rată de dobânda de politică monetară şi, ca urmare, rata de dobândă de politică monetară să scadă la 6% la finalul anului. Iar pentru anul viitor, participanţii anticipează încă 4 reduceri de rată de dobândă de politică monetară, astfel încât rata de dobândă de politică monetară să ajungă la 5% la finalul anului 2025", arată acesta.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (august 2025) s-a majorat faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 4,95%. În acelaşi timp, 50% dintre participanţi anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, iar 33% anticipează o stabilitate a acestui indicator.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, în jur de 89% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul de 11% o stagnare. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0098 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0735 lei pentru un euro.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 a continuat să se majoreze şi este anticipat (valoarea medie a anticipaţiilor) la 7,3% din PIB, iar anticipaţiile de creştere economică pentru anul curent au continuat să se reducă faţă de exerciţiile anterioare şi se situează la valoarea de 2%, se precizează în documentul citat.

Datoria publică, calculată ca procent în PIB, este anticipată să se majoreze la 55% în următoarele 12 luni.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 39% dintre participanţi anticipează o stagnare sau o scădere în următoarele 12 luni, în timp ce 22% previzionează o creştere. De asemenea 28% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt corect evaluate, iar 67% că sunt supraevaluate.

În aceste condiţii, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna august cu 5,2 puncte, până la valoarea de 46,8 puncte. Această situaţie a fost cauzată de diminuarea cu 10,2 puncte a componentei de anticipaţie a indicatorului, în timp ce componenta de condiţii curente s-a majorat cu 4,9 puncte.

"Se observă o evoluţie divergentă în cadrul componentelor indicatorului. În timp ce componenta de condiţii curente creşte, anticipaţiile scad accentuat, în condiţiile în care indicatorii macroeconomici cu frecvenţă ridicată arată o încetinire a economiei, iar anticipaţiile de deficit public extrem de ridicat conduc la aşteptarea unei majorări a fiscalităţii în anul următor", a declarat Adrian Codirlaşu, CFA, Vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România, citat în comunicat.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente, referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii, şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

...citeste mai departe despre "Economia României este șubredă, spun analiștii. "Deficitul duce la așteptări pentru creșteri de taxe"" pe Ziare.com

Încasări nefiscalizate de peste 10 milioane de lei depistate de ANAF prin plăți ramburs. Legea care obligă de aproape 2 ani curierii să declare astfel de tranzacții
Încasări nefiscalizate de peste 10 milioane de lei depistate de ANAF prin plăți ramburs. Legea care obligă de aproape 2 ani curierii să declare astfel de tranzacții
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a identificat o serie de persoane care au încasat rambursuri de peste 10 milioane lei fiecare fără să îşi declare veniturile din vânzarea...
Cum se compară regimul fiscal din România cu cele mai mari scumpiri de impozite ale vecinilor europeni. Ce țări au mărit dările în 2024
Cum se compară regimul fiscal din România cu cele mai mari scumpiri de impozite ale vecinilor europeni. Ce țări au mărit dările în 2024
În 2024, mai multe țări europene au implementat creșteri simțitoare ale impozitelor ca parte a politicilor lor fiscale, de cele mai multe ori gândite să facă față presiunilor puse de...
#taxe si impozite, #fiscalitate romania, #deficit bugetar, #analisti CFA depreciere leu, #curs euro leu , #Stiri Macroeconomie

Curs valutar

1 EUR = 4.9770 RON

0.0004

1 USD = 4.5425 RON

0.0290
  1. Avertismentul economiștilor pentru români: „Va fi jale în 2025". Câți bani primesc unii angajați ca să-și dea acum demisia
  2. Românii pot cumpăra titluri Tezaur începând de luni. Dobânzile, aceleași ca în septembrie
  3. Criza din fabricile României. Capcana economică din care industria nu a reușit să scape în 2024
  4. O companie a guvernului maghiar pregătește o lovitură de proporții în România. Vrea să preia o societate importantă dintr-un domeniu strategic
  5. Dimensiunea dezastrului! România are deficit de cont curent mai mare decât Franța, la un PIB de zece ori mai mic!
  6. Măsura dură ce ar putea afecta toți românii, din 2025: „Am avertizat, deja"
  7. Va renunța România la plafonarea prețurilor la energie? Ciolacu: "Comisia Europeană nu mi-a cerut niciodată nimic anormal"
  8. PSD pregătește impozitul progresiv înainte de campania electorală. Angajații ar putea rămâne cu sute de lei în plus în buzunar SURSE
  9. Județele unde românii câștigă cele mai mari salarii. 1 din 3 cetățeni se află la limita supraviețuirii
  10. Investiție uriașă de zeci de milioane de euro într-o fabrică de procesare a cartofilor pentru prăjit. Va fi cea mai mare din România și va produce de 6 tone pe oră