Delta Dunarii, printre preocuparile premierului Tariceanu

Marti, 10 Iunie 2008, ora 13:00
2131 citiri
Delta Dunarii, printre preocuparile premierului Tariceanu

Premierul Calin Popescu Tariceanu este preocupat de dezvoltarea unitara a Deltei Dunarii si are in vedere inclusiv solutii pentru locuitorii acestei zone.

"Dincolo de a prezerva rezervatia naturala a biosferei Delta Dunarii avem responsabilitati pentru a asigura bunastarea oamenilor din zona", a declarat, marti, premierul la simpozionul "Avem o Delta. Cum procedam?", organizat de Asociatia "Salvati Dunarea si Delta".

Primul-ministru a atatat ca Guvernul cunoaste problemele cu care se confrunta locuitorii Deltei, le intelege si are solutii pentru rezolvarea lor. Tariceanu afirma ca exista fonduri si programe care sa le asigure locuitorilor Deltei si alte surse de venit decat cele obtinute din pescuitul industrial. "Stim ca oamenii Deltei traiesc din pescuit si turism.

Intelegem acest lucru atata vreme cat aceste ocupatii nu agreseaza mediul", a precizat seful Executivului. El afirma insa ca, din pacate, "tentatia unora spre profitul imediat ii impinge pe acestia la ilegalitati", cum ar fi braconajul si pescuitul industrial.

Tariceanu s-a declarat impotriva pescuitului industrial care pune in pericol biodiversitatea piscicola in Delta Dunarii, subliniind ca este constient de faptul ca "va primi critici" pentru aceasta pozitie. Premierul nu aproba in niciun fel pescuitul cu unelte interzise sau in zone protejate.

"Este inadmisibil ca in Delta Dunarii - zona in care trebuie protejata populatia piscicola sa se practice pescuitul cu plasa monofilament sau cu curent electric. Este, de asemenea, inadmisibil ca braconajul sa aiba o asemenea amploare", sustine Tariceanu.

El s-a intrebat retoric ce fac Garda de Mediu, Politia de Frontiera, Politia Deltei, Autoritatea Sanitar-Veterinara - care au atributii de control in ceea ce priveste capturarea si comercializarea pestelui in rezervatia biosferei Delta Dunarii - in conditiile in care braconajul este o realitate a zonei.

"Evident ca fac foarte putin sau aproape deloc (autoritatile de control - n. r.). Am convingerea ca toata activitatea de control trebuie sa fie mai coerenta, mai bine coordonata si cu responsabilitati mai clare", a subliniat Tariceanu.

El a adaugat ca, pentru stimularea turismului in Delta, guvernul a investit zece milioane lei pentru modernizarea aeroportului de la Tulcea. "Primele rezultate au aparut - TAROM va avea o cursa regulata de doua ori pe saptamana intre Bucuresti si Tulcea", a precizat Tariceanu, care a aratat ca Executivul a alocat, de asemenea, bani pentru refacerea drumului care face legatura cu plaja Marii Negre.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...