Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Avioanele Airbus A310 ale companiei TAROM ar putea zbura in toamna acestui an

Avioanele Airbus A310 ale companiei TAROM ar putea zbura in toamna acestui an

Cele doua aeronave Airbus A310 ale companiei TAROM vor putea zbura din nou in acest an, dupa ce vor intra intr-un program de revizie in doua centre ale companiei Airbus, a declarat joi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu."Am initiat toate demersurile astfel incat cele doua aeronave sa fie verificate de companie in centre din Frankfurt si Tolouse, pentru ca apoi sa reintre in uz, fie pe curse spre Tel Aviv, fie pe curse charter, sau chiar sa le vindem. Oricum, in cateva luni vor fi gata de zbor", a spus Berceanu.

Ministrul a declarat ca avioanele au fost oprite de la zbor in 2003 de fostul director al companiei, Rodica Odobescu, si de fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea.

"Avioanele astea au fost oprite gresit in 2003 de doamna directoare, mare specialist in aviatie, Rodica Odobescu, si de domnul ministru Mitrea, un alt specialist in aviatie. Daca le-au oprit considerand ca nu stiu ce curse nu erau rentabile trebuia sa ia si niste decizii dupa ce le-au oprit, ceea ce nu s-a intimplat", a explicat Radu Berceanu.

Fostul director al Aviatiei Civile, Sorin Stoicescu, a declarat ca in 2003 nu s-au gasit cumparatori pentru aceste aparate, acestea fiind "un experiment al companiei Airbus", deoarece nu pot face curse foarte lungi fara escala, nefiind profitabile.

Stoicescu a spus ca cele doua aparate provocau pierderi de circa un milioan de dolari pe luna dupa ce au fost scoase din uz, suma reprezentand cheltuieli de conservare.

O alta varianta aleasa de autoritati pentru utilizarea celor doua aparate era transformarea acestora in avioane cargo, care sa fie utilizate de Ministerul Apararii Nationale, prin intermediul companiei Romavia.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.rompres.ro/ target=_blank>Rompres</a>)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 858 ori