Conducerea TAROM în haine noi. După mai bine de un an de selecție, noul CA este aproape identic cu cel vechi

Vineri, 21 Iunie 2024, ora 18:45
215 citiri
Conducerea TAROM în haine noi. După mai bine de un an de selecție, noul CA este aproape identic cu cel vechi
Aeronavă Tarom FOTO / Hepta

După mai bine de un an de la demararea procedurilor de recrutare a noilor membri în Consiliul de Administrație al companiei de stat TAROM SA, operatorul aerian a anunțat componența noului for. În noul CA, șase din cei șapte membri sunt cei care au avut mandate provizorii încă din 2022. Compania care s-a ocupat de selecție este una care a avut numeroase contracte cu statul și a organizat mai multe selecții de membri în CA pentru companii de stat, conform unei investigații de presă.

La 15 iunie, compania a anunțat că noul consiliu a fost aprobat cu majoritate de voturi de acționarii TAROM, unde pachetul majoritar este deținut de statul român, conform Agerpres. Compania a traversat perioade tulburi, ajungând să aibă datorii de 1,4 miliarde de lei la finalul anului 2022, conform datelor furnizate de Ministerul Finanțelor.

Acum, cei șapte membri investiți vor avea un mandat de patru ani și un salariu brut de 150.000 lei pe an, în măsura în care bugetul operatorului aerian permite aceste plăți. Sindicaliștii de la TAROM nu au comentat, deocamdată, componența noului CA.

O investigație publicată joi, 20 iunie, de Europa Liberă arată că firma care a realizat recrutarea, Pluri Consultants România SRL, are contracte cu statul încă din 2017. Aceasta a mai făcut recrutări pentru conducerea altor companii de stat. Între 2018 și 2024, firma a avut 78 de contracte directe în sistemul de achiziții publice, pentru câștiguri totale de peste 400.000 de euro, conform sursei citate. În plus, aceeași firmă s-a ocupat și de recrutarea membrilor din consiliul de administrație al TAROM și în 2018.

Membrii confirmați în CA sunt:

Anca Boagiu, care a îndeplinit cel mai recent funcția de ministră a Transporturilor, între 2010 și 2012. Boagiu este considerată a fi o apropiată a fostului președinte Traian Băsescu și a lui Lucian Bode, fost ministru la Transporturi și la Interne, conform sursei citate. Boagiu era ministră și în decembrie 2000, când contrasemna un ordin prin care Guvernul condus de Mugur Isărescu, actualul guvernator al Băncii Naționale, trecea mai multe terenuri din apropiere de Aeroportul Otopeni, care erau în proprietatea Transporturilor, la Compania Națională Aeroporturi București SA. De atunci, TAROM plătește chirie către compania de stat, acumulând o datorie de peste 15 milioane de euro către CNAB, iar transferul de proprietate este criticat de sindicaliști pentru că a adus compania în pagubă, conform Europa Liberă.Iuliana Cristina Bârcă a lucrat ca referent la Muncă, după terminarea facultății, după care a devenit director de cabinet parlamentar. A fost consilier la ministerul Transporturilor și a făcut parte din consilii directoare sau de administrație încă din 2012, când avea 25 de ani. Din martie, este consilier local la Sectorul 1, conform unui alt CV.Monica Săsărman, avocat din anul 2007, a fost consilier județean în Bistrița-Năsăud timp de 12 ani, până în 2020, iar, din 2022, este secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, conform unui CV publicat la final de 2022.Mirel Alexandru Marcu își trece în CV funcția de director de producție la firma de construcții Rotary SA, unde patron este Mihai Rotaru, despre care G4Media a scris că este un apropiat al premierului Marcel Ciolacu și că finanțează PSD. Marcu a fost în CA la Nuclearelectrica SA între 2018 și 2019, iar, în prezent, este membru al consiliului de administrație la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În 2020, a creditat PSD cu 445.000 de lei, conform Europa LiberăMihăiță Ursu a fost director general al TAROM timp de doi ani, până în ianuarie 2023, și este finul lui Bode, conform cotidianului Național. Din februarie 2023, este consilier în cabinetul unuia dintre cei doi viceprimari de la Sectorul 2. În 2020, timp de patru luni, a fost administrator la Poșta Română SA.Idolu Iulian Daniel, a condus, din diferite poziții, Aeroportul Timișoara între 2002 și 2009 și, respectiv, între 2012 și 2020, a fost consilier local în Timișoara și consilier județean de Timiș din partea PSD, conform Economedia.Singurul membru nou în CA este Costin Iordache, directorul general al TAROM. El a mai deținut funcția între ianuarie și octombrie 2023. Tot în cadrul TAROM, a fost director financiar între septembrie 2019 și februarie 2020. A avut diferite funcții de conducere la companii din telecomunicații și comerț, printre care și Dante International SA, denumirea juridică a eMag.

Anunțul de începere oficială a selecției a fost publicat pe 27 aprilie 2023, urmând să dureze în jur de două luni. Pluri Consultants a declarat pentru Europa Liberă că procedura s-ar fi încheiat din august 2023, iar până acum au fost în desfășurare "alte proceduri birocratice de confirmare a noilor membri".

...citeste mai departe despre "Conducerea TAROM în haine noi. După mai bine de un an de selecție, noul CA este aproape identic cu cel vechi" pe Ziare.com

#tarom, #TAROM pierderi, #Tarom director general, #consiliu de administratie, #Tarom datorii buget stat , #Stiri Macroeconomie

Curs valutar

1 EUR = 4.9729 RON

0.0013

1 USD = 4.5749 RON

0.0104
  1. Putin a infiltrat un cal troian într-un stat NATO: 60 de ani va depinde de Rusia
  2. Marcel Ciolacu a dezvăluit accidental deficitul bugetar real la care se așteaptă Guvernul în 2024. Cifra depășește toate estimările făcute până acum
  3. Suma uriașă pe care o vor plăti românii, pentru organizarea alegerilor. Semnal de alarmă: „Nemaivăzut așa ceva, pe vreme de pace!"
  4. Două țări NATO ”plâng” după Putin: Ucraina le lovește dur, punând bariera Rusiei
  5. A intrat în vigoare „taxa pe lux”. Care sunt marjele de impozitare și până când trebuie să se grăbească românii să-și declare bunurile
  6. Cea mai mare putere din Vest și 800.000 de români loviți de criză: Norvegia, Suedia și Polonia o depășesc
  7. Cine este bugetarul care încasează un salariu de 36.000 de euro net, lună de lună. Acuzații grave
  8. Colapsul care amenință România, din 2030: „Va fi un tsunami financiar!"
  9. O multinațională cu profituri de miliarde de euro anunță finalizarea unei fabrici în Transilvania
  10. Revolta unui expert contabil. Cât au ajuns să plătească la stat micile afaceri românești, în comparație cu corporațiile: „discriminare socialistă din partea guvernului!"