România face front comun cu liderii europeni la Bruxelles pentru „Reînarmarea Europei”. „Continuăm construcţia de autostrăzi şi spitale, pentru care am alocat fonduri”

Marti, 11 Martie 2025, ora 16:47
1735 citiri
România face front comun cu liderii europeni la Bruxelles pentru „Reînarmarea Europei”. „Continuăm construcţia de autostrăzi şi spitale, pentru care am alocat fonduri”
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna FOTO / Hepta

România susţine creşterea capacităţii de apărare a Uniunii Europene, potrivit unor declarații recente făcute de Tánczos Barna, viceprim-ministru şi Ministru al Finanţelor. Acesta a participat, alături de miniştrii Finanţelor din Uniunea Europeană, la Bruxelles, între 10-11 martie, la discuțiile privind soluţiile de finanţare a apărării, în marja reuniunilor Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) şi Eurogrup în format extins (UE27).

Potrivit lui Tánczos Barna, consolidarea bugetară rămâne o prioritate, alături de creşterea competitivităţii prin debirocratizare şi investiţii în fiecare sector economic. Ministrul Finanţelor a declarat că va continua construcţia de autostrăzi şi spitale, dezvoltarea comunităţilor locale şi sprijinirea afacerilor, pentru care s-au alocat deja fonduri anul acesta.

Reînarmarea Europei: Ce decizii au luat liderii europeni până în prezent

În continuarea concluziilor privind finanţarea apărării din Consiliul European din 6 martie 2025, miniştrii de Finanţe din UE au exprimat acordul pentru susţinerea unor soluţii comune, lucrările pe această temă urmând a continua în ritm accelerat, după ce Comisia Europeană va prezenta propuneri concrete. Pachetul „Reînarmarea Europei”, avansat de Comisie şi susţinut de lideri în Consiliul European cuprinde, printre altele, un nou instrument financiar prin care statele membre pot accesa împrumuturi garantate din bugetul UE în valoare de până la 150 miliarde EUR, dar şi o flexibilizare a tratamentului fiscal al cheltuielilor pentru apărare în Pactul de Stabilitate şi Creştere.

„Uniunea Europeană are nevoie de o capacitate sporită de apărare, iar soluţiile privind creşterea cheltuielilor pentru acest sector trebuie să ţină cont de necesitatea de a asigura o mai mare predictibilitate pentru industria militară europeană, printr-o mobilizare mai eficientă a investiţiilor private şi publice. Sprijinim o soluţie de finanţare europeană, cu utilizarea garanţiilor de la bugetul UE, pentru a asigura cele mai bune condiţii posibile de finanţare, cu un impact redus asupra bugetelor naţionale.

În acelaşi timp, pentru România, consolidarea bugetară rămâne o prioritate. Continuăm construcţia de autostrăzi şi spitale, dezvoltarea comunităţilor locale şi sprijinirea afacerilor, pentru care am alocat fonduri record anul acesta. La nivel european, creşterea competitivităţii trebuie susţinută şi prin reducerea sarcinilor administrative ale companiilor, iar România sprijină implementarea cât mai rapidă a propunerilor Comisiei în acest sens”, a precizat Barna.

Punctele de discuție la ECOFIN și simplificarea legislației administrativ-fiscale

În cadrul reuniunii ECOFIN, miniştrii au avut un schimb de opinii pe setul de „propuneri Omnibus” care vizează simplificarea diferitelor acte legislative, obiectivul fiind de a contribui la reducerea cu cel puţin 25% a sarcinilor administrative şi cu cel puţin 35% pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri).

„România susţine necesitatea simplificării cadrului de reglementare în domeniul fiscal în beneficiul întreprinderilor, inclusiv prin reducerea sarcinilor de raportare şi eliminarea dispoziţiilor care se suprapun. Simplificarea mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM) este esenţială pentru sectoarele cu emisii mari de carbon. Propunerea sprijnită şi de România vizează exceptarea micilor importatori (sub 50 tone anual) din sectoarele de ciment, îngrăşăminte, electricitate, aluminiu, fier şi oţel din domeniul de aplicare. Astfel, 90% din importatori, în special IMM-uri şi persoane fizice sunt exoneraţi, în timp ce se simplifică procedurile de raportare şi pentru marii importatori, care sunt responsabili de 99% din emisii. Aceste măsuri trebuie să ducă la menţinerea competitivităţii din acest domeniu”, a subliniat Tánczos Barna.

Miniştrii Finanţelor din Uniunea Europeană s-au reunit în perioada 10-11 martie, la Bruxelles, pentru continuarea discuţiilor privind soluţiile de finanţare a apărării, în marja reuniunilor Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) şi Eurogrup în format extins (UE27), la care România a fost reprezentată de Tánczos Barna, viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor.

...citeste mai departe despre "România face front comun cu liderii europeni la Bruxelles pentru „Reînarmarea Europei”. „Continuăm construcţia de autostrăzi şi spitale, pentru care am alocat fonduri”" pe Ziare.com

Investițiile străine au scăzut cu mai mult de jumătate în ianuarie!
Investițiile străine au scăzut cu mai mult de jumătate în ianuarie!
Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 543 milioane euro în luna ianuarie a anului în curs. Este o scădere puternică față de ianuarie 2024, de 53%, în...
Uniunea Europeană ar putea face rost de bani pentru reînarmare dintr-o taxă pe bogăției. Cine sunt cei care putea să o plătească
Uniunea Europeană ar putea face rost de bani pentru reînarmare dintr-o taxă pe bogăției. Cine sunt cei care putea să o plătească
Observatorul Fiscal al Uniunii Europene (UE) estimează că un impozit minim de 2% aplicat celor mai bogați ar putea genera 67 de miliarde de euro în cadrul UE, fonduri ce ar putea fi utilizate...
#Tanczos Barna, #tanczos barna ministrul finantelor, #inarmare UE, #reinarmare, #ECOFIN reducere cheltuieli administratie, #investitii, #cheltuieli aparare Romania, #investitii Aparare , #Stiri Macroeconomie

Curs valutar

1 EUR = 4.9773 RON

0.0005

1 USD = 4.5636 RON

0.0011
  1. Soarta celui mai mare combinat din țară atârnă de un fir de ață. „Pentru muncitori, situația este îngrijorătoare, dar speranțe există”
  2. Cum rămâne cu pensiile pentru grupe de risc și condiții grele. Ajutoarele și compensațiile pe care le vor primi vârstnicii în 2025
  3. Semnalele care anunță o posibilă mare criză economică, asemănătoare celei din 1930. Cum să te pregătești pentru „furtună". Economist: „Trebuie să avem o strategie"
  4. Polonezii, supărați că ouăle românești sunt importate peste producția internă. Cum a reușit România să depășească la raft fermierii din Polonia
  5. Taximetriștii câștigă „războiul” cu Uber și Bolt: După 10 ani de proteste, ultimele promisiuni și sancțiunile ANAF împing românii înapoi în mașinile galbene
  6. Statul vrea să controleze o firmă înființată de un gigant al petrolului din Rusia și care a trecut prin mâinile unui fugar moldovean. Legătura cu companiile strategice din România
  7. România face front comun cu liderii europeni la Bruxelles pentru „Reînarmarea Europei”. „Continuăm construcţia de autostrăzi şi spitale, pentru care am alocat fonduri”
  8. Primele detalii despre fabrica sud-coreeană de armament care va fi construită în România. Când se va deschide și câți angajați va avea
  9. Ministrul Finanțelor va prezenta Comisiei Europene noile taxe fiscale care vor fi introduse în România. De când vor intra în vigoare
  10. Frica de mutarea lui Trump cuprinde o mare putere din Europa: Pune pe masă 500 de miliarde