Steve Jobs: "Apropierea mortii este motorul meu creator"

Joi, 06 Octombrie 2011, ora 10:54
5751 citiri
Steve Jobs: "Apropierea mortii este motorul meu creator"

Steve Jobs, omul care a transformat lumea calculatoarelor, a muzicii si a telefoanelor mobile, a murit, miercuri, la varsta de 56 de ani, dupa o lunga batalie cu cancerul pancreatic. "Constiinta faptului ca vei muri este cea mai buna cale de a evita capcana gandului ca ai ceva de pierdut. Esti deja dezbracat. Nu exista niciun motiv sa nu-ti urmezi inima", spunea Jobs in 2005.

Cofondatorul Apple, unul dintre cei mai importanti antreprenori, i-a avut alaturi in ultimele clipe din viata pe sotia sa si cele mai apropiate rude. Acesta a murit in Palo Alto, California, relateaza CNBC.

Decesul sau a fost anuntat de Apple, vestea generand un val de tristete si compasiune in randul fanilor si a colegilor din mediul de business, de la cofondatorul Microsoft, Bill Gates, pana la CEO Facebook, Mark Zuckerberg.

Figura emblematica din Silicon Valley, care a daruit lumii iPod-ul, iPhone-ul si iPad-ul, renuntase in luna august la functia de CEO a celei mai mari companii tehnologice, predandu-i stacheta secundului sau Tim Cook.

Sufletul Apple

Steve Jobs a fost sufletul companiei care concureaza cu rivali precum Exxon Mobil pentru titlul de cea mai valoroasa companie din SUA.

"Inteligenta, pasiunea si energia lui Steve au reprezentat sursa a numeroase inovati care au imbogatit si au imbunatatit vietile tuturor. Lumea este incomensurabil mai buna datorita lui Steve", a declarat compania Apple.

"Insa marea iubire a vietii sale a fost sotia sa, Laurene, si familia sa. Inimile noastre sunt alaturi de acestia si alaturi de toti cei care au fost atinsi de extraordinarele daruri ale lui Steve".

Apple i-a depus un omagiu liderului vizionar schimband site-ul companiei intr-o poza alb-negru care-l infatiseaza pe Steve Jobs. In stanga figurii acestuia scrie simplu "Steve Jobs: 1955-2011". Steagurile din fata sediului central al companiei au fost coborate in berna.

Lupta cu boala

Starea de sanatate a lui Jobs a fost un subiect controversat timp de multi ani, iar lupta sa cu o forma rara de cancer pancreatic i-a ingrijorat puternic pe fanii si investitorii Apple.

In ultimii ani, chiar si membrii consiliului de administratie si-au exprimat temerile in fata prietenilor ca Jobs, din dorinta de a-si proteja intimitatea, isi subestima gravitatea bolii.

Acum, in ciuda increderii investitorilor in Cook, care i-a tinul locul sefului sau de fiecare data cand acesta a trebuit sa se retraga, toata lumea se intreaba daca Apple va ramane, pe termen lung, aceasi forta creatoare, chiar si in lipsa lui Jobs.

Jobs a murit la o zi dupa ce Apple a lansat ultimul model de iPhone, gadget-ul care a transformat lumea comunicatiilor mobile si a catapultat compania in fata tuturor competitorilor sai.

Cuvintele lui Bill Gates, competitorul lui Jobs, sunt o dovada a amprentei pe care acesta si-a lasat-o in randul tuturor celor care l-au cunoscut.

"Se intampla foarte rar ca cineva sa aiba asupra lumii impactul profund pe care l-a avut Steve. Efectul acestui impact va fi simtit de catre multe generatii viitoare", a declarat Gates. "Pentru cei care am avut norocul sa lucram cu el a fost o onoare nebuneasca. Imi va fi un dor imens de Steve".

In fata unui magazin Apple din New York, fanii indurerati au aprins lumanari, au adus buchete de flori, un mar si un iPod Touch.

"Cred ca jumatate din omenire a aflat de moartea sa de pe un device Apple", a declarat Robbie Sokolowsky (32 ani), angajat al unei companii de marketing online, dupa ce a aprins o lumanare in fata magazinului.

Cook a declarat ca Apple are de gand sa organizeze in curand un eveniment pentru angajati in care sa sarbatoreasca viata lui Jobs.

Cariera geniului Jobs

Un om fara studii superioare, un budist si un copil adoptat, Jobs a pus bazele Apple impreuna cu prietenul Steve Wozniak, in 1976. Compania a lansat la foarte scurt timp computerul Apple I.

Insa abia Apple II a devenit un succes imens si a propulsat compania in prima liga a industriei calculatoarelor, culminand cu listarea pe bursa, din 1980, care l-a facut pe Jobs milionar.

In ciuda succesului calculatorului Macintosh, relatia lui Jobs cu top managementul si consiliul de administratie ale companiei era din ce in ce mai rea. Drept urmare, Jobs a fost concediat in 1985. Intamplator sau nu, succesul companiei a luat-o la vale dupa aceea. Jobs a revenit pe scena dupa ce Apple a cumparat NeXT, in 1997, compania pe care acesta a fondat-o dupa plecarea de la producatorul Mcintosh.

Intre timp, Jobs a reusit sa revolutioneze animatia computerizata prin cealalta companie a sa, Pixar. 

Insa lansarea iPhone in 2007 a fost momentul in care Jobs a castigat un loc in analele istoriei tehnologiei moderne.

Revista Forbes estimeaza averea neta a lui Jobs la 6,1 miliarde de dolari, ceea ce-l plasa anul trecut pe locul 42 in randul celor mai bogati oameni din lume. In acest moment, nu se stie cum va fi gestionata mostenirea lui Jobs.

In urma cu sase ani, Jobs a vorbit despre modul in care apropierea mortii reprezinta motorul viziunii sale.

"Gandul ca o sa fiu mort in curand este cea mai importanta unealta pe care am avut-o vreodata atunci cand trebuie sa fac mari alegeri in viata", a spus Jobs in 2005.

 

"Deoarece restul, asteptarile externe, mandria, frica si rusinea de esec, toate acestea palesc in fata mortii, lasand doar ceea ce este cu adevarat important".

"Constiinta faptului ca vei muri este cea mai buna cale de a evita capcana gandului ca ai ceva de pierdut. Esti deja dezbracat. Nu exista niciun motiv sa nu-ti urmezi inima". 

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Apple lucrează la un model de ochelari inteligenți. Pot înlocui căștile AirPods
Apple lucrează la un model de ochelari inteligenți. Pot înlocui căștile AirPods
Apple se află în plin proces de dezvoltare a unei noi game de produse inteligente alimentate de inteligență artificială, inclusiv ochelari inteligenți, căști AirPods cu camere și inele...
Când se va lansa primul iPhone cu chipset pe 2nm
Când se va lansa primul iPhone cu chipset pe 2nm
Apple întâmpină întârzieri în implementarea tehnologiei de fabricație pe 2nm pentru cipurile sale. Astfel, cel mai probabil inovația nu va fi disponibilă pentru seria iPhone 17,...
#apple, #de ce a murit steve jobs, #steve jobs, #steve jobs a murit, #steve jobs deces, #steve jobs inmormantare, #steve jobs omagiu , #stiri Steve Jobs