Romania scapa de "Junk"

Luni, 04 Iulie 2011, ora 18:09
1567 citiri
Romania scapa de "Junk"

Agentia de evaluare financiara Fitch a imbunatatit ratingul pentru credite pe termen lung, in valuta, al Romaniei de la "BB+" la "BBB-", Romania revenind astfel in categoria recomandata pentru investitii. 

Calificativul pentru credite pe termen lung in lei a fost revizuit in urcare de la "BBB-" la "BBB", in timp ce plafonul de tara a fost imbunatatit de la "BBB" la "BBB+".

Ratingul pentru credite pe termen scurt a fost revizuit in crestere de la "B" la "F3", se arata intr-un comunicat al Fitch preluat de Mediafax.

Prin urmare, Romania are un rating favorabil pentru atragerea investitorilor. O astfel de imbunatatire  rating-ului ar fi ajutat Romania sa se imprumute mai ieftin pe pietele externe luna trecuta.

"Imbunatatirea reflecta progresul Romaniei in recuperarea dupa efectele crizei financiare, evidenta intr-o reluare a cresterii economice, rezultate bune in zona exporturilor, reducerea deficitului de cont curent si a deficitului bugetar.

Pe ansamblu, s-a inregistrat o imbunatatire reala a situatiei de risc a Romaniei, corespunzatoare unei reveniri in categoria recomandata pentru investitii", a afirmat Ed Parker, seful diviziei Fitch pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa.

Moody's are, de asemenea, pentru Romania rating recomandat pentru investitii, respectiv "Baa3", in timp ce Standard & Poor's este singura dintre cele trei mari agentii care evalueaza Romania in categoria nerecomandata investitiilor, cu "BB+". 

In perioada de criza, cele doua agentii de evaluare au retrogradat rating-ul Romaniei ca categoria junk. Ulterior, cele doua agentii au modificat perspectiva de la negativa la stabila.

Rating-ul de tara ajuta marii investitori straini sa ia o decizie de plasament, in functie de riscul tarii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#agentii evaluare, #fitch, #grad risc romania, #investii, #rating romania, #rating tara , #stiri Standard Poor s