Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Panica domina bursele din lume, Fed taie drastic dobanzile si reduce din pierderi

Panica domina bursele din lume, Fed taie drastic dobanzile si reduce din pierderi
Panica a dominat, marti, bursele din lume, care au suferit pierderi importante in cursul unei sedinte in care doar decizia Federal Reserve, de reducere drastica a dobanzilor, a adus un aer de optimism care a ajutat bursele europene sa se redreseze.

Criza bursiera este punctul culminant al unei perioade de turbulente care a aparut pe pietele financiare mondiale incepand cu august 2007, cand primele informatii despre criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc (subprime) din Statele Unite a secat lichiditatea din piete, in lipsa unor date certe privind gradul de expunere a bancilor si fondurilor pe pietele "damnate", informeaza NewsIn.

Asia da startul unei spirale a caderilor bursiere

Astfel, bursele din Asia, primele care si-au deschis portile marti, au afisat noi pierderi monumentale, panicate de perspectiva unei recesiuni economice in Statele Unite - client cheie pentru exporturile asiatice - si de efectele pe care le-ar putea avea asupra economiei mondiale.

Pietele din Asia avusesera deja luni o zi "neagra", contaminand pietele europene, care s-au prabusit pana la cele mai scazute niveluri atinse dupa atentate din 11 septembrie 2001 din Statele Unite.

La Tokyo, a doua piata financiara a lumii, indicele Nikkei - al principalelor titluri de pe bursa japoneza - a incheiat sedinta de marti in scadere cu 5,65% pana la cel mai jos nivel al ultimelor 28 de luni, marcand cea mai mare cadere intr-o zi inregistrata dupa 11 septembrie 2001. Scaderea venea dupa pierderile deja semnificative de luni, cand Nikkei a inregistrat o pierdere de 3,86%.

Bursa din Hong Kong a incheiat sedinta de marti in scadere cu 8,65%

La Bombay si Seul, sedintele bursiere au fost suspendate din cauza prabusirii vertiginoase a indicilor, iar dupa reluare pierderile au fost reduse intr-o oarecare masura doar in cazul bursei sud-coreene, indicele principal inregistrand o scadere de numai 3,47%. Indicele Sensex al bursei din Bombay a inchis, in schimb, in scadere cu 5%, dupa ce autoritatile au emis semnale de incurajare si linistire a pietei.

La inchidere, bursa din Sydney inregistra o cadere fulminanta de 7,05%, cea mai mare inregistrata din octombrie 1997.

Bursa principalei economii din Asia de Sud-Est - Indonezia - a cunoscut o cadere de 7,7%, pana la un nivel nemaiintalnit in ultimii cinci ani.

Un trader al ABN Amro a rezumat cel mai bine situatia, afirmand ca "este un adevarat macel, iar situatia actuala este imposibil de descris".

Tendinta de scadere s-a manifestat si in monarhiile petroliere din Golful Persic.

Caderea a afectat mai ales bursa saudita, cea mai mare din lumea araba, care a pierdut peste 10% la inchidere, principalul sau indice scazand sub pragul psihologic de 10.000 de puncte.

Cele sapte burse ale statelor membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului, care au cunoscut cresteri considerabile in cursul anului trecut, au pierdut intr-o singura zi de panica cea mai mare parte din castigurile din 2007.

Panica asiatica contamineaza bursele europene, urmatoarele de pe mapamond care si-au deschis portile

Bursele europene au inceput ziua de marti cu scaderi considerabile, in siajul pietelor asiatice.

La Frankfurt, indicele DAX a scazut chiar sub pragul de 6.500 puncte pentru cateva minute, in deschidere, reprezentand o scadere de 4,62%, la 6.482,15 puncte, pe fondul panicii ce caracterizeaza intreaga piata.

La Paris, indicele CAC 40 a deschis in scadere considerabila, la 4.622,70 puncte, la o zi dupa prabusirea indicelui cu aproximativ 7%. Indicele parizian, revenit la valorile din iunie 2006, este afectat de o scadere de peste 17% de la inceputul acestui an, potrivit AFP.

Indicele Ibex-35 al bursei din Madrid, care a inregistrat luni cea mai mare scadere de o zi din istorie (de 7,54%), a urmat marti aceeasi tendinta, deschizand sedinta cu o scadere de 3,95%, la 12.127,3 puncte.

Indicele Footsie de la Londra nu a fost scutit de criza, deschizand sedinta de marti cu o scadere de 2,83%, dupa ce pierduse luni 5,48%.

La putin timp dupa deschiderea sedintelor bursiere de marti, tendinta de scadere afecta si alte burse europene, precum cea din Elvetia (scadere de 3,42% a indicelui SMI), Amsterdam (scadere de 3,91%) si Milano (scadere de 3,49%).

Panica se instaleaza si la Bursa de la Bucuresti, care inchide in usoara redresare, dar pe rosu

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a scazut puternic in sedinta de marti, principalul indice al pietei bursiere, BET, pierzand la inchidere 4,75% (cea mai acuta depreciere din ultimele 11 luni) pana la 7.564,74 puncte - nivel nemaiatins din 7 august 2006. Evolutia a venit ca urmare a "sentimentului de panica" care a dominat pietele europene, potrivit brokerilor.

Indicele compozit al pietei, BET-C, s-a depreciat cu 4,23% pana la 5.210,55 puncte, nivel care nu a mai fost inregistrat din decembrie 2006. Indicele BET-FI, al celor cinci societati financiare (SIF) a pierdut 2,45% si a inchis la 60.383,34 puncte, nivel minim din aprilie 2007, in timp ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a cazut cu 4,62%, pana la 16.736,38 puncte, nivel afisat ultima data in septembrie 2006.

"Piata de capital romaneasca a evoluat, marti, in aceasi nota cu pietele europene, deschiderea fiind marcata de vanzari masive, iar indicele reprezentativ al pietei, BET, a pierdut in debut 718 puncte indice, adica 10%", a declarat, pentru NewsIn, Nicu Grigoras, broker la Intercapital Invest.

Fed decide sa taie drastic din dobanzi, intr-o incercare disperata de a alunga teama de recesiune economica

Cu putin timp inainte de deschiderea sedintei de tranzactionare de pe pietele americane, banca centrala americana - Federal Reserve - a anuntat scaderea dobanzii de politica monetara cu 0,75% pana la 3,5%, in incercarea de a limita deteriorarea economiei americane si de a calma temerile investitorilor legate de o recesiune in Statele Unite.

Astfel, comitetul de politica monetara al Federal Reserve - Federal Open Market Committee (FOMC) - a decis cea mai drastica scadere a dobanzii cheie din ultimii 15 ani, potrivit statisticilor publicate de banca centrala americana.

Scaderea dobanzii de referinta a Federal Reserve a depreciat dolarul fata de euro, in contextul in care moneda americana a pierdut avantajul de randament pe care il avea fata de moneda unica europeana, si a scumpit aurul de la nivelul minim al ultimelor trei saptamani.

Decizia Fed, primita rau peste ocean, a ajutat bursele europene sa se redreseze

Bursa din New York a inceput, insa, sedinta de marti in scadere, in ciuda reducerii de urgenta a dobanzii de referinta a Fed.

Indicele Dow Jones a pierdut in deschidere 3,60%, iar indicele Nasdaq a coborat cu 5,01%. Indicele industrial Dow Jones a pierdut 435,87 puncte pana la 11.663,43 puncte, iar indicele Nasdaq a scazut cu 117,12 puncte, la 2.222,90 puncte.

Indicele Standard&Poor's 500 a deschis sedinta in scadere cu 3,51% (46,51 puncte), pana la 1.278,68 puncte.

Reducerea dobanzii de politica monetara a Federal Reserve a ajutat, pe de alta parte, bursele europene sa recupereze pierderile, astfel incat pietele de capital din Europa, cu exceptia celei din Frankfurt, au inchis in crestere sedinta de marti, dupa corectia severa din ajun.

Astfel, indicele Dax - al celor mai importante actiuni listate la bursa de la Frankfurt - a coborat cu 0,31% la inchiderea sedintei de tranzactionare, pana la 6.769,47 puncte, in pofida anuntului Federal Reserve privitor la coborarea dobanzii de politica monetara.

Indicele principal al bursei din Paris, CAC 40, a inchis sedinta de tranzactionare de marti in crestere cu 2,07% pana la un nivel de 4.842,54 puncte, dupa scaderea de 6,83% de luni.

Indicele Footsie-100 - al celor mai importante actiuni listate la London Stock Exchange - a castigat 2,90% (161,90 puncte) pana la 5.740,10 puncte fata de inchiderea de luni, cand piata britanica de capital a inregistrat cea mai grava scadere de dupa atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.

Bursele de la Amsterdam, Madrid si Milano au inchis, de asemenea, sedintele de tranzactionare pe verde.

New York Stock Exchange a continuat insa sa inregistreze pierderi, chiar daca a recuperat o mare parte din deprecierea masiva de imediat dupa deschidere.

Pietele americane au fost inchise luni datorita unei sarbatori nationale, ceea ce a accentuat volatilitatea indicilor, investitorii neavand nicio directie clara.

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 940 ori