Moody's: Datoria publica a Romaniei este destul de redusa, iar costul finantarii suportabil

Miercuri, 29 Octombrie 2008, ora 12:25
1516 citiri
Moody's: Datoria publica a Romaniei este destul de redusa, iar costul finantarii suportabil

Decizia de majorare a salariilor in invatamant nu este atat de periculoasa incat sa atraga scaderea perspectivei de rating a Romaniei, iar datoria publica a tarii este "destul de redusa" si costul finantarii este "suportabil", a declarat analistul Moody's Kenneth Orchard."Ne mentinem perspectiva stabila a ratingului de tara atribuit Romaniei, ceea ce inseamna ca este improbabil sa modificam calificativele in viitorul apropiat. Din punctul de vedere al Moody's, Romania ramane un stat cu perspective slabe pe partea de investment grade, confirmate si de ratingul "Baa3", cel mai scazut posibil pentru categoria investment grade", a mai spus analistul Moody's pentru Europa de Est.


Standard & Poor's a anuntat, luni, ca a coborat cu o treapta ratingurile Romaniei pentru imprumuturile pe termen lung si scurt in valuta, de la 'BBB-/A-3' la 'BB+/B', si pentru creditele in lei pe termen lung, de la 'BBB' la 'BBB-'. Calificativul pentru transfer si convertibilitate a fost coborat la 'BBB+', de la 'A-'.


Decizia scoate Romania din categoria statelor care au calificative din categoria "investment grade" acordate de aceasta agentie.


"In sine, decizia de majorare a salariilor in invatamant nu determina o modificare a perspectivei de rating a Romaniei. Politica fiscala a tarii a constituit mereu un motiv de ingrijorare, deoarece a fost foarte laxa, contribuind la dezechilibrele economice din ultimii ani. A existat, de asemenea, o tendinta catre cresterea cheltuielilor, in detrimentul cheltuielilor de investitii, ceea ce deterioreaza perspectivele de crestere pe termen lung", a mai spus Orchard.

 

Ca avantaj, el subliniaza insa ca datoria publica a Romaniei este destul de scazuta.


"Ne linisteste, in parte, faptul ca datoria publica este redusa, iar costul finantarii este suportabil. Pe de alta parte, situatia fiscala s-a inrautatit inaintea alegerilor", a adaugat Orchard.


Argumentul datoriei publice reduse a fost evidentiat, marti, si de viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Cristian Popa, ca un factor care nu a fost inclus in anuntul Standard & Poor's, desi ar fi trebuit. De asemenea, el a declarat ca spera ca, in viitor, institutiile internationale si agentiile de rating sa aiba analize mai nuantate.


"Nu cred ca mai urmeaza decizii similare celei S&P, daca e vorba de analiza atenta, cred ca anunturile lor vor fi mult mai nuantate, bazandu-se si pe discutii cu decidentii romani", a spus Popa.


Printre argumentele care nu au fost incluse in decizia S&P, oficialul BNR a mentionat ca o evaluare a riscului de tara se refera la capacitatea respectivului stat de a-si onora obligatiile de plati asumate.


El a subliniat ca datoria publica totala a Romaniei este mult mai scazuta ca pondere in produsul intern brut (PIB) fata de a altor state din regiune, inclusiv a altor state membre UE, fiind estimata, pentru 2008, la 12% din PIB.


"Nu vad de ce Romania a fost primul stat retrogradat din grupa de tari comparate de agentia de rating S&P, in conditiile in care, desi exista vulnerabilitati, subliniate si de banca centrala in ultimii ani, sunt argumente care nu au fost incluse in anuntul agentiei de rating", a declarat viceguvernatorul BNR.