Moody's : Bancile vestice inca au motive sa ramana in Europa de Est

Vineri, 20 Februarie 2009, ora 10:14
1689 citiri
Moody's : Bancile vestice inca au motive sa ramana in Europa de Est

Bancile occidentale au motive sa isi mentina prezenta in Europa emergenta, chiar daca unele state est-europene se vor confrunta cu vremuri tulburi, a declarat joi, pentru Reuters, un analist de la agentia de evaluare financiara Moody's. 

Agentia de rating a zguduit pietele marti cand a publicat un raport in care a spus ca bancile din estul Europei cu o creditare ampla ar putea sa sufere coborari de rating, care ar putea determina si retrogradari ale bancilor-mama.

Moody's atrasese atentia ca recesiunea de pe multe piete emergente ar putea fi mai severa decat in alte parti, din cauza dezechilibrelor mari si avertiza mai ales cu privire la situatia din Tarile Baltice, Ungaria, Croatia, Romania si Bulgaria.

Comentariile, dublate de cele ale reprezentantilor agentiei de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P), au determinat o vanzare masiva de titluri ale institutiilor financiare, au depreciat euro fata de dolar si au coborat cotatiile zlotului, coroanei cehe, ale leului si forintului la niveluri minime ale mai multor ani sau chiar istorice.

"Exista tendinte aparente in regiunea central si est-europeana, iar institutiile financiare occidentale vor fi foarte rationale in modul in care vor aborda regiunea", a declarat, in cadrul unui interviu, analistul Moody's, Irakli Pilia. "Dar, pe de alta parte, exista stimulente pentru a fi prezenti pe aceste piete", a precizat analisul Moody's.

Pilia a spus ca o iesire brusca de pe pietele Europei emergente ar putea dauna credibilitatii pe termen lung a bancilor occidentale, care ar putea crea probleme in gasirea unor cumparatori pentru activele lor.

"Daca vrei sa fii prezent din punct de vedere strategic pe aceste piete, este nevoie de o abordare pe termen lung", a adaugat reprezentantul Moody's.

Bancile occidentale, in frunte cu cele din Austria si Belgia, au o expunere ampla pe pietele central si est-europene, detinand 99% din totalul activelor bancare din Slovacia, 87% in Romania, 85% in Cehia si 76% in Polonia, potrivit unui raport al grupului financiar ING.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#banci, #europa, #piete, #rating, #recesiune, #retrogradari , #stiri Standard Poor s