Coface: S&P, Moody"s si Fitch au declansat criza financiara

Marti, 10 Martie 2009, ora 10:19
1658 citiri
Coface: S&P, Moody"s si Fitch au declansat criza financiara

Compania franceza de asigurari de credite Coface a criticat luni marile agentii de evaluare financiara si a anuntat ca incepe propria afacere, prin care intra in competitie cu acestea, relateaza Reuters. 

"Agentiile (de rating) au fost un catalizator al crizei", a declarat seful Coface Germania, Benoit Claire, referitor la evaluarile facute de agentiile de rating pentru instrumentele financiare complexe, care au stat la baza declansarii crizei financiare.

Coface nu va evalua si astfel de produse, ci se va limita la evaluarea bonitatii si a solvabilitatii companiilor.

Compania a anuntat ca monitorizeaza deja riscurile de credite ale 50 de milioane de companii din lume si ca va oferi evaluari financiare la circa o treime din pretul pe care il cer marile agentii concurente, Standard & Poor's (S&P), Moody's si Fitch.

Coface, care face parte din banca de investitii Natixis, a cerut Uniunii Europene sa reglementeze mai strict calitatea statistica a agentiilor de rating, nu doar procesul de rating, in noua legislatie pentru acest sector.

Asiguratorul de credite Euler Hermes, care face parte din grupul de asigurari Allianz, are deja o divizie care evalueaza sectorul industrial si companiile de dimensiuni medii. 

#agentie, #coface, #competitie, #lansare, #rating , #stiri Standard Poor s