Bursele europene au deschis pe verde - 03 Martie 2009

Marti, 03 Martie 2009, ora 10:40
2438 citiri
Bursele europene au deschis pe verde - 03 Martie 2009

Bursele europene au deschis sedinta de marti in urcare usoara, in ciuda scaderilor puternice de pe Wall Street si de pe piata nipona, relateaza AFP. 

Bursa londoneza a deschis cu indicele Footsie-100 in urcare cu 0,63%, la 3.648,71 puncte, dupa ce scazuse cu 5,33% la inchiderea sedintei de luni.

DAX, indicele vedeta al bursei din Frankfurt, a urcat marti cu 0,39%, la 3.724,53 puncte, dupa ce inchisese sedinta anterioara la 3.710,07 puncte, in timp ce bursa din Paris a deschis cu indicele CAC 40 in urcare cu 0,37%, la 2.591,11 puncte.

Bursa din Tokyo a inchis sedinta de marti in scadere usoara, cu 0,69%, evitand scaderea majora inregistrata de bursele americane, pe fondul sperantelor ca autoritatile publice japoneze vor interveni pentru sustinerea pietelor.

Astfel, indicele Nikkei 225, al principalelor titluri listate la bursa din Tokyo, a coborat cu 50,43 puncte, sau 0,69%, la 7.229,72 puncte.

Indicele Topix a scazut cu 1,06%, la 726,80 puncte.

In Statele Unite, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a scazut cu 4,24%, la 6.763,29 puncte.

Acesta a cazut sub nivelul de referinta de 7.000 de puncte, pentru prima data din aprilie 1997. Indicele Nasdaq a coborat cu 3,99%, la 1.322,85 puncte, iar Standard & Poor's 500 a scazut cu 4,66%, la 700,82 puncte. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#burse, #Wall Street, #piata nipona , #stiri Standard Poor s