Bursele din SUA au inchis pe rosu - 08 Mai 2009

Vineri, 08 Mai 2009, ora 09:26
704 citiri
Bursele din SUA au inchis pe rosu - 08 Mai 2009

Bursele americane au inchis sedinta de joi pe rosu, in contextul in care investitorii asteapta rezultatele testelor de stres din sistemul bancar al Statelor Unite, scrie AFP, relateaza NewsIn.

Conform datelor de la inchidere, indicele Dow Jones a scazut cu 1,20%, la 8.409,85 puncte, iar indicele Nasdaq a coborat cu 2,44%, la 1.716,24 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor's 500 a coborat cu 1,33%, la 907,33 puncte.

Rezultatele testelor de stres vor arata cel mai probabil ca bancile americane au nevoie de zeci de miliarde de dolari pentru sprijinirea situatiei financiare.

Rezultatele ar aduce transparenta si ar imbunatati nivelul increderii in sistemul bancar, a spus acesta.

Seful Trezoreriei SUA, Timothy Geithner este de parere ca foarte multe banci ar fi capabile sa colecteze capital din surse private, insa, daca nu pot face acest lucru, guvernul ar putea fi nevoit sa le acorde alte fonduri publice.

Administratia Obama a anuntat in februarie testele de stres, un proces prin care este analizata capacitatea unei banci de a suporta pierderi viitoare.

La momentul respectiv, stirile au creat ingrijorare printre investitori si persoanele care detin depozite ca rezultatele ar putea fi folosite pentru inchiderea sau nationalizarea unora dintre cele mai slabe institutii din tara.

Detaliile testelor de stres i-ar putea ajuta pe investitori sa inteleaga care banci sunt in situatie mai buna si care au o situatie rea.

Bancile din ultima categorie vor trebui sa recurga la ajutor guvernamental pentru a se salva, deoarece investitorii privati le vor evita.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#actiuni, #burse, #capital, #guvern, #indici, #sua, #trezorerie , #stiri Standard Poor s