Atat bursele americane cat si bursele europene au inchis sedintele in scadere

Miercuri, 12 Noiembrie 2008, ora 10:10
1549 citiri
Atat bursele americane cat si bursele europene au inchis sedintele in scadere

Actiunile europene s-au depreciat, presiunile fiind exercitate in principal de titlurile din sectorul bancar si din cel al marfurilor, relateaza Reuters. Pe o piata dominata de temeri, bursele americane au inchis pe rosu, informeaza AFP.

Indicele FTSEurofirst 300, al principalelor actiuni europene, a inchis sedinta in scadere cu 4%, la 885,50 puncte, dupa ce inregistrase o crestere de 0,9% in sedinta anterioara. Indicele a pierdut peste 41% in acest an, afectat de criza creditelor si de incetinirea economica.


Sectorul bancar a marcat cele mai mari pierderi, dupa ce titlurile Lloyds s-au depreciat cu 7,5%, cele HBOS cu 7,9%, UBS cu 8,4% si HSBC cu 6,2%.


Cea mai mare banca italiana, Intesa Sanpaolo SpA, a marcat cea mai accentuata scadere a cotatiei actiunilor, cu 16,9%, in contextul in care a urmat tendinta concurentei UniCredit si a luat masuri drastice de reabilitare a puterii financiare, anuntand ca nu va plati dividendele.


Actiunile din sectorul marfurilor au avut, de asemenea, de suferit in urma ieftinirii majore a petrolului si a metalelor.


"Nu e de mirare ca investitorii continua sa fie speriati de o serie de date economice dezamagitoare, iar previziunile de crestere economica sunt in declin la nivel mondial", a declarat Henk Potts, strateg in cadrul Barclays Stockbrokers.


Bursa din Londra a inchis sedinta in scadere, dupa ce indicele Footsie-100 a pierdut 157,23 puncte, echivalent cu 3,57%, la 4.246,69 puncte.


La bursa din Paris, indicele CAC 40 a scazut cu 4,83%, la 3.336,41 puncte, pe un volum modest, afectat de temerile investitorilor legate de evolutia crizei si a dificultatilor intampinate de companii.


PE bursa din Frankfurt, indicele Dax a coborat cu 5,25%, la 4.761,58 puncte, comparativ cu 5.025,53 puncte la inchiderea sedintei anterioare.

Bursa din New York a incheiat sedinta in scadere puternica, din cauza ingrijorarilor privind starea economiei americane, relateaza AFP.


Potrivit cifrelor oficiale de la inchidere, indicele industrial Dow Jones a coborat cu 1,99%, echivalent cu 176,58 puncte, la 8.693,96 puncte, in timp ce indicele Nasdaq, dominat de titluri din sectorul tehnologic, a scazut cu 2,22%, sau 35,84 puncte, la 1.580,90 puncte.


Indicele Standard & Poor's 500 a coborat, la randul sau, cu 2,20%, in scadere cu 20,26 puncte, la 898,95 puncte.


Dupa ce a deschis sedinta in coborare puternica, indicele Dow Jones a pierdut 300 de puncte pana la mijlocul sedintei, dupa ce inregistrase o revenire de 0,82% in sedinta de luni.


"Am observat aceeasi tendinta ca in sedinta de luni, deoarece investitorii se concentreaza asupra starii economiei americane", a spus Marc Pado, analist in cadrul Cantor Fitzgerald.


Accentuand nervozitatea, statisticile din octombrie cu privire la vanzarile cu amanuntul si indicele de incredere a consumatorilor urmeaza sa fie publicate vineri.