Rafael Nadal a castigat pentru a opta oara turneul de la Roland Garros

Luni, 10 Iunie 2013, ora 08:41
1619 citiri
Rafael Nadal a castigat pentru a opta oara turneul de la Roland Garros

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numarul 3, a castigat, duminica, pentru a opta oara turneul de la Roland Garros, invingandu-l in finala, cu scorul de 6-3, 6-2, 6-3, pe compatriotul sau David Ferrer, al patrulea favorit.

Meciul a durat doua ore si 16 minute, fiind marcat de incidente in setul doi: un barbat a intrat in arena cu fumigene, fiind evacuat de fortele de ordine, si alti doi spectatori au fost evacuati dupa ce au protestat zgomotos fata de legea privind casatoriile intre persoane de acelasi sex, adoptata recent in Franta.

Nadal a devenit primul jucator din istorie care se castiga de opt ori acelasi turneu de Grand Slam, depasindu-i pe americanul Pete Sampras si pe elvetianul Roger Federer, care s-au impus de sapte ori la Wimbledon.

A fost, la Paris, pentru a patra oara o finala spaniola, dupa Sergi Bruguera - Alberto Berasategui in 1994, Carlos Moya - Alex Corretja in 1998 si Albert Costa - Juan Carlos Ferrero in 2002.

Pentru Nadal, victoria de duminica a fost a 59-a la Roland Garros in 60 de meciuri, un record.

Din februarie, de cand a revenit in competitii dupa o absenta indelungata cauzata de o accidentare la genunchi, Rafael Nadal a castigat sapte turnee si a fost finalist la alte doua turnee.

De-a lungul carierei, Nadal a castigat 57 de turnee, dintre care 12 de Grand Slam: Australian Open - 2009, Roland Garros - 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, Wimbledon - 2008, 2010, US Open - 2010.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Rafael Nadal finala Roland Garros, #Rafael Nadal a castigat Roland Garros, #finala turneu tenis , #Tenis