Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Adrenalina in Capitala. Vezi ce sporturi extreme poti practica in Bucuresti

Adrenalina in Capitala. Vezi ce sporturi extreme poti practica in Bucuresti


Stiati ca nu trebuie sa va deplasati pana la munte pentru a avea parte de senzatii tari? Bucurestiul vine cu o oferta de sporturi extreme spectaculoasa, de la parasutism pana la escalada.

Tindem sa asociem practicarea sporturilor extreme cu deplasarile la munte, insa daca doriti sa va petreceti timpul liber intr-un mod inedit, puteti face acest lucru chiar in Capitala. Business24 a selectat cele mai tentante oferte de activitati pline de adrenalina.

Parasutism



Fie ca doriti sa deveniti expert in parasutism, fie ca vreti sa gustati o singura data din deliciile acestui sport, trebuie sa ajungeti pe aerodromul din Clinceni. Localitatea este situata la kilometru 16, pe Soseaua Bucuresti-Alexandria, si apartine Aeroclubului Roman.

Cursurile de parasutism se desfasoara in lunile februarie si martie, iar pentru a fi acceptat, trebuie sa treci o serie de teste de rezistenta.

Daca ai intre 16 si 21 de ani, beneficiezi de cursuri gratuite. Pentru persoanele de peste 21 de ani, taxa pentru fiecare lansare de la 1.000 de metri este de 17 euro. Cei care vor doar sa incerce acest sport, pot sari in tandem cu un instructor, tariful fiind de 120 de euro. Poti imortaliza momentul, tariful de filmare fiind de 30 de euro.

Parasutistii au nevoie de un echipament special, care poate fi inchiriat de la aerodrom. Daca faci o pasiune pentru aceasta activitate si vrei propriul echipament, trebuie sa stii ca o parasuta costa 3.000 de euro, un costum se vinde cu 200 de euro, iar o casca poate fi achizitionata pentru 600 de euro.

Bungee jumping



In Bucuresti, au fost instalate in nenumarate locuri macarale pentru bungee jumping. Insa singura instalatie permanenta o veti gasi in strandul Tineretului din complexul Agronomie. Macaraua are o inaltime de 50 de metri, iar pretul variaza in functie de sezon in jurul sumei de 100 de lei pe saritura.

Daca treceti cu brio de acest "test", puteti duce experienta la urmatorul nivel. Pentru acest lucru trebuie sa ajungeti la Vidraru, unde veti gasi cea mai spectaculoasa instalatie de bungee jumping.

Acest sport este interzis persoanelor cu boli cardiace, ale sistemului osos, muscular sau nervos.


Escalada



Salile de escalada sunt locurile preferate ale pasionatilor de munte. Aici poti petrece ore in sir catarandu-te pe pereti, pentru a-ti mentine conditia fizica sau pentru a te pregati pentru urmatorul varf pe care vrei sa-l cuceresti.

In Capitala, ai cateva locuri in care poti incerca acest sport. Unul dintre ele este sala Vertical Spirit, amenajata in incinta scolii generale numarul 19. Aceasta este dotata cu panou de escalada, bara de atarnari si tractiuni, inele de gimnastica si saltele pentru aterizare.

Cursul de initiere costa 210 lei, abonamentul lunar este de 80 de lei, iar fiecare intrare are un tarif de 17 lei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 7768 ori