Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Scoala Kassai in Romania: Invata sa tragi cu arcul de pe cal, cu Denis Stefan

Scoala Kassai in Romania: Invata sa tragi cu arcul de pe cal, cu Denis Stefan


Pasionat de echitatie si tir cu arcul? Vino in acest weekend la Corbeanca, unde actorul Denis Stefan iti pregateste o demonstratie de tir cu arcul de pe cal, invatata tocmai de la maestrul Kassai Lajos, fondatorul acestui sport.

Daca vrei sa inveti sa dresezi un cal, sa intelegi care este secretul tirului cu arcul de pe cal, sau pur si simplu, daca iubesti caii si cauti o modalitate de relaxare, poti avea parte de un workshop de dresaj natural, dezbateri interactive dar si workshop-uri de dresaj in libertate.

Proiectul "Caii Romaniei" este primul pas in incercarea actorului de a aduce in Romania scoala de arte martiale Kassai. Acesta recunoaste, insa, ca este un drum lung pana cand romanii vor ajunge sa fie specializati in aceste doua sporturi complexe: trasul cu arcul si calaritul.

Denis Stefan marturiseste ca intalnirea cu maestrul Kassai Lajos in octombrie 2010 i-a deschis drumul catre aceasta arta martiala. Actorul a facut mai multe stagii de pregatire la scoala KASSAI din Kaposmero, in urma carora a obtinut dreptul de a reprezenta aceasta scoala in Romania.

"Visul meu, acela de a deschide in Romania o scoala de tir cu arcul calare inclusa in Horseback Archery World Association, isi urmeaza cursul firesc. Mai intai, prin demonstratiile pe care le fac de anul trecut in Romania, doresc sa obisnuiesc publicul cu aceasta arta martiala si sa formez o echipa care va constitui nucleul scolii", a declarat Denis Stefan pentru Business24.

Vrei sa practici tirul cu arcul?

Daca vrei sa mergi mai departe, sa te specializezi, actorul sublineaza ca ai de parcurs un drum lung, pentru ca tirul cu arcul calare necesita o mai mare putere de concentrare decat cel de pe jos.

"Cele doua miscari complexe (trasul cu arcul si calaritul) se desfasoara la viteze uneori foarte mari asa ca pregatirea trebuie sa se faca temeinic. Sa speram ca si romanii vor fi atrasi de aceasta arta martiala pe care o voi prezenta in work-shop-urile mele.

Participantii pot invata in cadrul acestor intalniri tehnicile de baza, urmand sa organizez pentru cei interesati si cursuri specializate", spune Denis Stefan.

Ce inseamna tirul cu arcul pentru singurul reprezentant Kassai din Romania

"Ca toate artele martiale, tirul cu arcul calare are legatura atat cu exteriorul cat si cu interiorul tau. Daca sufletul unui practicant nu este in armonie cu cu corpul lui reusita este razleata sau imposibila.

Puterile interioare ale corpului omenesc sunt extraordinare, depinde doar de noi sa le trezim si sa le folosim. Deci este o alta cale de autocunoastere, Calea arcului si a calului", explica Denis Stefan.

Kassai: Scoala de tir cu arcul de pe cal

Tirul cu arcul de pe cal, sport practicat la scoala Kassai din Ungaria, are o traditie veche in randul popoarelor nomadice.

Activitatea are o puternica componenta spirituala, asa cum reiese si din autobiografia maestrului Lajos Kassai. Acesta a fondat o scoala de tragere cu arcul, incercand sa recreeze legendara tragere cu arcul practicata din vechime.

Tragerea cu arcul de pe cal, ca sport european si indemanare ecvestra, se bazeaza in general pe sistemul Kassai, organizandu-se competitii de acest tip in diverse tari ale lumii, precum Ungaria, Germania, state din Europa Centrala, Canada, Statele Unite ale Americii sau Coreea de Sud. Practicantii acestui sport isi doresc foarte mult sa ii confere un statut de eveniment ecvestru olimpic. Stilul coreean si cel ungar sunt fomele cele mai practicate.

Lajos Kassai descrie o competitie ecvestra de tragere cu arcul ca desfasurandu-se pe o lungime de 99 de metri. Exista o tinta cu o suprafata rotativa cu un diametru de 90 de centimetri. Un sistem de cronometrare electric ii da arcasului maxim 20 de secunde pentru a acoperi ruta. In scopul incurajarii vitezei si preciziei practicantului, numarul de secunde sub 20 se adauga scorului atins prin aruncarea sagetilor la tinta.

Orice tip de arc traditional sau modern este acceptat in acest sport. Lajos Kassai a reusit sa stabileasca mai multe recorduri mondiale in aceasta competitie, in urma unei munci sustinute de peste 20 de ani. Maestrul vorbeste subliniaza ca prin intermediul acestui sport putem atinge o stare de armonie intre corp, spirit si suflet.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 5140 ori