Cai si calareti renumiti din intreaga lume vin sa faca spectacol la Karpatia Horse Show 2018

Joi, 13 Septembrie 2018, ora 12:30
5464 citiri
Cai si calareti renumiti din intreaga lume vin sa faca spectacol la Karpatia Horse Show 2018

Karpatia Horse Show, editia 2018, se va desfasura intre 28 si 30 septembrie la Domeniul Cantacuzino din Floresti, Prahova, si va reuni maestri in artele calariei si dresajului, cupluri de calareti si cai de 2 stele si 3 stele, precum si arbitri din intreaga lume in cadrul Concursului Complet International cu probele dresaj, obstacole si cross-country, precum si al Concursului International de Atelaje, se arata intr-un comunicat remis Business24.

"In urma cu cinci ani, inainte sa demaram Karpatia Horse Show, proba completa devenise aproape inexistenta in Romania. Mai existau doar cativa sportivi care o practicau. Intre timp, lucrurile au luat o alta turnura. Drept rezultat, la concursul Karpatia Pony Show din primavara acestui an, eveniment extensie al Karpatia Horse Show, au fost 40 de sportivi inscrisi la aceasta proba, adica de peste 10 ori mai multi sportivi decat existau in 2013, in Romania. Drept urmare, in vara acestui an Domeniul Cantacuzino a fost gazda proprietarilor de cai care s-au plimbat si si-au facut stagiile de pregatire", spune Mihnea Vargolici, directorul evenimentului Karpatia Horse Show.

Surprizele evenimentului

"Miron Bococi, romanul numit si vrajitorul de cai, stabilit in zona Barcelonei, va fi prezent la Karpatia Horse Show impreuna cu patru cai ai sai pentru a prezenta un moment de dresaj natural de o mare sensibilitate si eleganta.

Marea castigatoare de anul trecut, Roo Fox din Marea Britanie, si-a anuntat prezenta cu 8 cai pentru a participa la Concursul Complet cu probele dresaj, obstacole si cross-country.

Pentru iubitorii de cai, calaretul britanic de 4 stele Spencer Sturmey va sustine un stagiu de pregatire in zilele de dinaintea concursului pentru cei care vor sa se perfectioneze in disciplina proba completa. Spencer Sturmey este unul dintre cei mai faimosi comentatori de la ora actuala pe disciplina sporturilor ecvestre si va aduce o nota de dinamism spectacolului ecvestru!", spune spune Mihnea Vargolici.

In acest an spectatorii vor putea urmari competitii si show-uri ecvestre, nu numai pe terenul principal de concurs, ci si pe o a doua arena, pregatita special de organizatori pentru un plus de spectacol.

In plus, editia din 2018 a Karpatia Horse Show va duce la un nou nivel toate elementele de show si de recreere, conturate in editiile precedente: de la prezentari de cai eleganti si ogari, momente surprizta, masini de epocasi pana la accesul intr-o zona comerciala variata si oferte exclusiviste in zona VIP.

In editiile anterioare, peste 50.000 de spectatori s-au bucurat de mixul de activitati oferit pe parcursul a trei zile de competitie si relaxare. Activitatile de agrement cu cai si ponei, atelierele creative, plimbarile pe domeniu, activitatile de tip aventura, au ramas in inimile celor care au trecut pragul Karpatia Horse Show.

Biletele si abonamentele achizitionate in avans de pe site-ul bilete.ro si de la punctele de vanzare bilete.ro beneficiaza de discounturi de pana la 70%.

Copiii intre 3 si 14 ani beneficiaza de preturi preferentiale, iar accesul le este permis doar insotiti de parinti. Copiii cu varste de pana la 2 ani au acces gratuit.

Pana pe 16 septembrie:

  • pretul unui abonament pentru cele 3 zile de show costa 35 de lei pentru adulti, 50 de lei pentru un adult + 1 copil si 60 de lei pentru un adult + 2 copii. Pentru vineri, 28 Septembrie, biletele costa 10 lei pentru un adult, 15 lei pentru un adult si 1 copil si 20 lei un adult + 2 copii.
  • Pentru 29 sau 30 Septembrie, preturile biletelor valabile o singura zi sunt: 25 de lei pentru adulti, 35 de lei pentru un adult + 1 copil si 45 de lei pentru un adult + 2 copii.

In zilele de desfasurare ale evenimentului bilete valabile pentru o singura zi se pot achizitiona de la punctele de acces, in incinta Domeniului Cantacuzino - Floresti, Prahova.

O.D.

#Karpatia Horse Show 2018 , #Echitatie