Peste jumatate dintre romani practica cel putin o activitate sportiva pe an

Luni, 24 Martie 2014, ora 16:28
1615 citiri
Peste jumatate dintre romani practica cel putin o activitate sportiva pe an

Circa 50.7% dintre romani practica cel putin o activitate sportiva pe an, iar 61% dintre acestia practica cel putin o data pe luna, reiese din raportul de cercetare "Sport in Romania - The link between brands, companies and sports", realizat de Quantix Marketing Consulting.

Din raport aflam ca 72% dintre romani afirma ca sunt inclinati sa cumpere mai mult branduri pe care le-au vazut implicate in sustinerea, in diverse forme, a sportului, in timp ce 47% dintre romani apreciaza ca implicarea companiilor in sport ar trebui orientata spre sprijinirea competitiilor de amatori.

Peste 90% dintre romani apreciaza ca performantele sportivilor romani pe plan international ajuta la promovarea unei imagini pozitive a Romaniei in lume.

In acelasi timp, 83% dintre respondenti considera ca se cheltuie prea putini bani de la bugetul de stat pentru sport.

Gimnastica este sportul despre care cei mai multi romani apreciaza ca Romania a avut performante deosebite pe plan international. De altfel, Nadia Comaneci este cea mai admirata sportiva din Romania din toate timpurile (37% dintre romani au ales-o ca cel mai admirat sportiv).

Tot din raport aflam ca barbatii cheltuie mai mult pe articole sportive, in timp ce femeile cheltuie mai mult pe servicii legate de sport.

De asemenea, peste 90% dintre romani considera ca exista o relatie pozitiva intre practicarea sportului si starea de sanatate, iar peste 85% dintre romani urmaresc diferite sporturi (indiferent de mediu: televizor, online, live).

63% dintre romanii conectati la fenomenul sportiv urmaresc fotbal. Dintre acestia, peste 90% urmaresc meciuri ale echipei nationale.

Cercetarea a fost realizata imbinand metodologii cantitative si calitative. Cercetarea cantitativa s-a realizat online, in perioada noiembrie - decembrie 2013, pe un esantion de 882 de respondenti, printr-un chestionar aplicat pe romanii intre 18-70 ani din mediul urban. Culegerea datelor este realizata de Inovaction Market Research, furnizorul panelului pentru acest studiu.

Demersul calitativ s-a derulat in perioada octombrie 2013 - martie 2014, prin interviuri in profunzime cu persoane care au o legatura mai stransa cu sportul, fie ca il practica (la nivel de performanta sau amator), organizeaza evenimente sportive sau se asociaza cu el prin intermediul companiei in care lucreaza.

Raportul de cercetare "SPORT IN ROMANIA- The link between brands, companies and sports" este un instrument dedicat companiilor si brandurilor care sunt interesate de asocierea cu sportul. Legatura intre branduri si sport este una fireasca si des intalnita, atat pe plan mondial, cat si in Romania. Studiul vine cu date actuale despre gradul in care sunt practicate sporturile in Romania, despre perceptii si comportamente ale romanilor legate de sport. Raportul ofera o diagnoza a sportului de masa si de performanta, extrem de utila decidentilor de marketing si business in general. Aceasta cercetare este un prim pas dintr-o initiativa venita sa sprijine dezvoltarea sportului din tara noastra, prin aducerea fata in fata a celor care pot ajuta fenomenul sportiv din Romania si a celor care sunt conectati la acesta.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#activitate sportiva romani, #sportivi romani, #articole sportive , #Articole sportive