Google, probleme la orizont: Producatorii cauta alternative la Android

Sambata, 01 Septembrie 2012, ora 12:39
2374 citiri
Google, probleme la orizont: Producatorii cauta alternative la Android

Unii producatori de telefoane cauta alternative la sistemul de operare Android, mai ales dupa ce s-a anuntat decizia in procesul dintre Apple si Samsung, in ciuda anunturilor oficiale in care spuneau ca raman loiali platformei Google.

Saptamana trecuta, un tribunal din Statele Unite ale Americii a stabilit ca dispozitivele Samsung care ruleaza Android incalca brevetele Apple, ceea ce reprezinta o lovitura puternica pentru platformele mobile de software, pentru ca ar putea duce la interziceri ale vanzarilor si amenzi mari in ceea ce priveste licenta, potrivit Reuters.

Judecatorii din California au spus ca Samsung a incalcat sase din cele sapte brevete Apple implicate in proces, inclusiv o serie de tehnologii mobile. Dupa verdict, Google a spus ca majoritatea brevetelor "nu au legatura cu nucleul sistemului de operare Android".

Apple a casigat procesul: Samsung are de platit 1,051 miliarde de dolari

Aceasta decizie ar putea avea un impact si asupra companiilor mai mici care folosesc sistemul de operare Android, precum HTC, ZTE si Sony. Android este folosit pe mai mult de doua treimi din smartphone-uri.

Reprezentantii Huawei, Sony, Lenovo si ZTE au declarat ca vor continua sa foloseasca platforma Google, in ciuda hotararii tribunalului.

Cautarea alternativelor la sistemul de operare Android survine pe fondul cresterii numarului de procese care au ca obiect brevetele.

Samsung, companie care a folosit mai multe platforme, dar acum utilizeaza cel mai mult Android, a anuntat la o conferinta de saptamana aceasta ca va lansa un telefon care foloseste noul sistem de operare Windows Phone 8 creat de Microsoft. Si Nokia va lansa saptamana viitoare un telefon care ruleaza sistemul de operare Windows.

Android este folosit de 68% dintre smartphone-urile vandute trimestrul trecut, Samsung fabricand mai mult de jumatate dintre acestea, in timp ce Microsoft detine o cota de piata de 3%.

Este putin probabil ca aceasta situatie sa se schimbe in viitorul apropiat, tinand cont de faptul ca majoritatea telefoanelor noi au fost fabricate inainte de decizia tribunalului din SUA.

Sony a lansat saptamana aceasta trei telefoane care ruleaza Android la IFA, cel mai mare targ european de produsele electronice. Producatorul chinez Huawei a lansat patru astfel de telefoane.

Reprezentantii Lenovo cred ca decizia tribunalului din SUA nu va avea un mare impact asupra gandirii consumatorului.

Companiile se orienteaza catre alte sisteme de operare

Producatorii de telefoane cauta alternative: "In prezent, toate companiile care vand sistemul de operare Android isi reconsidera optiunile software", a spus Pete Cunningham, analist la firma de cercetare Canalys.

Lansarea de catre Samsung a primul smartphone care ruleaza Windows Phone 8 miercuri reprezinta o confirmare a orientarii catre noi optiuni de sisteme software.

Lansarile de telefoane cu alte sisteme de operare nu inseamna neaparat o indepartare de Android, analistii asteptandu-se ca acest sistem de operare sa aiba in continuare o cota importanta de piata, concurand puternic cu telefoanele care ruleaza Windows.

Miza ridicata in privinta segmentului de sisteme de operare este ilustrata si de intalnirile si discutiile dintre sefii Apple si Google, respectiv Tim Cook si Larry Page.

Apple iese la discutii cu Google: Urmeaza un alt proces?

Windows Phone poate deveni principalul competitor al Android daca este dezvoltat puternic

In ciuda cotei de piata scazute, Windows Phone este alternativa cea mai probabila la Android, tinand cont de faptul ca Apple si RIM, producatorul telefoanelor BlackBerry, nu au oferit platformele lor altor companii.

In acelasi timp, vanzarile de Android sunt ridicate pentru ca acest sistem de operare are peste 500.000 de aplicatii, la fel ca si sistemul de operare al Apple, in comparatie cu cele 100.000 de aplicatii ale Windows.

"Microsft trebuie sa creeze un mediu potrivit de dezvoltare pentru Windows Phone, a carui cota de piata creste, dar inca se afla in urma altor platforme", spune Roberta Cozza, analist la Gartner. Este dificila insa atragerea dezvoltatorilor de aplicatii in contextul unei cote de piata scazute.

Firma TomTom, producator de software si harware pentru navigatie prin GPS, a lansat saptamana aceasta o aplicatie pentru Android, precizand ca nu planuieste crearea unei aplicatii pentru Windows.

#Android alternative, #Android piata smartphone, #Android proces Apple Samsung, #sisteme de operare smartphone, #Windows Phone alternativa Android , #Sisteme de Operare