Ministerul Muncii intentioneaza realizarea unui Cod Social

Miercuri, 24 Februarie 2010, ora 14:08
994 citiri
Ministerul Muncii intentioneaza realizarea unui Cod Social

Mihaela Grecu, director in Ministerul Muncii, a anuntat, in cadrul unei dezbateri privind alocatiile pentru copii, ca ministerul doreste elaborarea unui Cod Social care sa stabileasca cu exactitate beneficiarii asistentei sociale si mecanismele de acordare a ajutoarelor, relateaza NewsIn.

"Exista o intentie de a se realiza un Cod social. De fapt, daca ar fi sa traducem ceea ce scrie in programul de guvernare, o rationalizare a acordarii prestatiilor sociale (...) Sunt multe programe si surse din care se realizeaza aceasta imagine a prestatiilor si programelor de asistenta sociala. In acest moment noi incercam tocmai sa realizam aceasta imagine completa.

Cine acorda, cata acorda, care este numarul de beneficiari ai acestor tipuri de programe astfel incat sa vedem sumele care intra intr-o familie saraca sau cu venituri un pic mai mari pentru ca sunt si programe care se acorda indiferent de veniturile parintilor", a declarat Mihaela Grecu la dezbaterea de miercuri privind alocatiile de stat pentru copii, dezbatere organizata de Comisia de munca si protectie sociala a Camerei Deputatilor.

Grecu a precizat ca elaborarea codului se afla intr-un stadiu incipient urmand ca si alte ministere sa furnizeze informatiile privind programele de asistenta sociala, multe dintre ele derulandu-se prin intermediul altor ministere. In ceea ce priveste alocatia pentru copii, participantii la dezbatere au spus ca acesta este un drept al copilului de care nu poate fi privat, indiferent de veniturile realizate de parinti. "Toti copiii ar trebui sa primeasca aceasta alocatie, apoi daca statul vine si sustine familia cu alte tipuri de ajutoare sociale, este o alta poveste, dar ea nu se leaga deloc de alocatia pentru copii.

Un subiect care inca a ramas in discutie este posibilitatea ca familiile care considera ca au venituri foarte mari si nu au nevoie de alocatie sa opteze daca renunta sau nu la aceasta alocatie, dar aceasta e doar o ipoteza", a declarat deputatul PNL Cristina Pocora, presedintele subcomisiei pentru drepturile copilului din cadrul Comisiei de munca. Pe de alta parte, Mihaela Grecu a spus ca eforturile ministerului in perioada urmatoare se vor concentra asupra sprijinului pentru familiile cu copii, astfel incat parintii sa poata activa in campul muncii chiar si daca au un un copil mic.

"Ceea ce am avea in intentie este corelarea acestor transferuri financiare cu serviciile sociale destinate familiilor cu copii. Trebuie sa vedem foarte clar daca transferul financiar corespunde cu un serviciu de ingrijire a copilului pe timpul zilei, astfel incat parintii sa poata sa fie activi pe piata muncii. Trebuie sa corelam prestatia sociala cu prezenta si frecventa la scoala a copilului", a spus Grecu. Reprezentantul UNICEF in Romania, Eugen Crai, a precizat ca exista argumente de ordin juridic impotriva diferentierii alocatiei pentru copii.

"Nici Conventia Internationala pentru Drepturile Omului si nici Constitutia Romaniei nu vad copilul ca un asistat social, copilul este un subiect de drepturi. Si argumentele juridice si cele economice si cele care tin de capacitatea administrativa sunt in sensul de a pastra aceasta alocatie a copilului exact asa cum este ea. Este un drept al fiecarui copil, un drept universal care nu presupune niciun fel de diferentiere. (...)

Din punctul de vedere al capacitatii administrative ganditi-va ce armata de functionari ar trebui sa existe pentru a putea gestiona toate dosarele si a identifica toate formalitatile birocratice pe care familiile ar trebui sa le indeplineasca pentru dovada venitului produs tocmai pentru a aplica aceasta diferentiere", a argumentat Crai. 

#alocatii, # beneficiari, # ajutoare, # drepturi , #Programare