Mark Zuckerberg s-a casatorit cu Priscilla Chan

Duminica, 20 Mai 2012, ora 12:32
1821 citiri
Mark Zuckerberg s-a casatorit cu Priscilla Chan

Mark Zuckerberg, cofondatorul si directorul general al Facebook, s-a casatorit cu iubita lui, Priscilla Chan, sambata, intr-o ceremonie care a avut loc la domiciliul sau din Palo Alto, California.

Anuntul privind casatoria cu Priscilla Chan a fost facut chiar de Mark Zuckerberg, care a postat o fotografie pe pagina lui de Facebook.

Nunta miliardarului in varsta de 28 de ani a avut loc la o zi dupa debutul Facebook pe bursa Nasdaq de la New York.

Peste 480.000 de persoane au dat "like" la postarea in care Mark Zuckerberg isi anunta casatoria cu Priscilla Chan.

In fotografie, Zuckerberg este imbracat intr-un costum de culoare albastru-inchis si o cravata, in timp ce Priscilla Chan poarta o rochie de mireasa de culoare alba, fara maneci si acoperita cu dantela.

Ceremonia a fost una privata, care s-a desfasurat in curtea casei lui Zuckerberg din Palo Alto, California, potrivit revistei People.

Cei doi - care s-au intalnit in timp ce urmau cursurile de la Harvard si sunt impreuna de noua ani - planuiau de patru luni sa se casatoreasca, insa si-au surprins invitatii la ceremonie, care se asteptau sa sarbatoreasca recenta absolvire de catre Priscilla a Universitatii de Medicina, mai scrie People.

Inelul cu rubin pe care Zuckerberg i l-a dat Priscillei a fost unul conceput chiar de el, potrivit People.

In mai putin de un deceniu, Mark Zuckerberg a reusit transformarea Facebook dintr-un proiect lansat intr-o camera din campusul Universitatii Harvard intr-o retea de socializare cu peste 900 de milioane de utilizatori.

Actiunile Facebook au intrat, vineri dimineata, la tranzactionare cu intarziere si au deschis cu 11% peste pretul de 38 de dolari la care s-a derulat oferta publica initiala. Dupa ce au atins un maxim de 45 de dolari, titlurile tranzactionate sub simbolul FB au scazut rapid pana la finalul sedintei si au inchis la 38,23 dolari.

Facebook a atras 16 miliarde de dolari prin oferta publica initiala, capitalizarea companiei la debutul pe bursa fiind de peste 104 miliarde dolari.

Zuckerberg detinea actiuni Facebook in valoare de peste 20 miliarde de dolari, la cotatia de la finalul sedintei de vineri, si a obtinut peste un miliard de dolari prin vanzarea unui mic pachet din participatia sa in cadrul ofertei publice initiale.

Listarea Facebook la bursa a creat cateva mii de milionari "pe hartie" in randul angajatilor companiei, dar si cativa miliardari printre fondatorii retelei si investitorii care au sustinut de la inceputuri dezvoltarea acesteia.

#Mark Zuckerberg nunta, #casatorie Zuckerberg, #Zuckerberg pagina Facebook , #Retele sociale