Alegerea papei Francisc a provocat o avalansa pe Twitter: Peste 7 milioane de mesaje trimise

Vineri, 15 Martie 2013, ora 09:58
1749 citiri
Alegerea papei Francisc a provocat o avalansa pe Twitter: Peste 7 milioane de mesaje trimise
Sursa foto: Stirilezilei.ro

Alegerea noului papa Francisc, miercuri seara, a provocat o veritabila avalansa de mesaje pe Twitter privind "papalitatea", platforma de microblogging inregistrand peste 7 milioane de tweet-uri in acest sens, cu o frecventa de 130.000 de mesaje pe minut.

"De-a lungul intregii zile, au fost inregistrate peste 7 milioane de tweet-uri referitoare la papalitate. In momentul anuntului (numelui, n.r.) noului papa, de catre cardinalul Jean-Louis Tauran, au fost inregistrate peste 130.000 de tweet-uri pe minut", potrivit unui mesaj publicat joi pe blogul platformei, blog.twitter.com.

Contul de Twitter papal, @pontifex, inchis odata cu demisia lui Benedict al XVI-lea, a fost redeschis. "Habemus Papam Franciscum", a anuntat sobru, in limba latina, noul papa: "Avem un nou papa, Francisc".

Noul suveran pontif, Francisc - pe numele real Jorge Mario Bergoglio -, are 76 de ani, face parte din ordinul iezuit , s-a nascut in Argentina, intr-o familie de italieni, si s-a remarcat prin pozitii teologice conservatoare, condamnand avortul, eutanasia, homosexualitatea si pledand pentru justitie sociala.

Francisc - primul papa din America Latina, continentul care numara cei mai multi catolici din lume, care se simtea parasit de Biserica - va oficia prima sa rugaciune Angelus duminica si va fi intronizat oficial printr-o mare mesa la bazilica Sfantul Petru, marti.

#alegere papa, #papa Francisc, #mesaj Twitter papa Francisc , #Retele sociale