Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Directorul Siemens este convins ca firma germana va primi o amenda semnificativa de la SEC

Directorul Siemens este convins ca firma germana va primi o amenda semnificativa de la SEC
Grupul german Siemens AG se asteapta o amenda importanta din partea arbitrului american pentru piata de capital, U.S. Securities and Exchange Commission (SEC) din cauza unor dovezi de coruptie in cadrul companiei, a spus, vineri, presedintele Gerhard Cromme, citat de Reuters.

Compania nu a economisit pentru asa ceva si, in cel mai rau caz, ar putea primi sanctiuni si din partea SUA, inclusiv interdictia de a mai face oferte pentru anumite contracte, a spus Cromme, intr-un interviu pentru Sueddeutsche Zeitung, care va fi publicat sambata.

"Facem tot ce putem pentru a evita sanctiunile", a spus acesta, adaugand ca Siemens va arata, printr-un comportament riguros, ca nu va mai tolera intelegerile ascunse.

Cromme a refuzat sa speculeze referitor la suma la care se va ridica amenda, insa a spus revistei germane Der Spiegel ca relatarile despre amenzi de pana la cinci miliarde de euro sunt "pure speculatii".

Presedintele Siemens a mai spus ca sanctiunile "sunt un scenariu incert". Actiunile Siemens s-au depreciat cu 1,4%, pana la 95,25 euro.

Grupul Siemens, a carei reputatie a fost afectata de acuzatiile de coruptie, l-a numit, saptamana trecuta pe Peter Loescher, fost numar doi in conducerea grupului farmaceutic Merck, in functia de director executiv. Acestuia i s-a cerut sa dezvaluie adevarul despre suspiciunile de coruptie.

Conglomeratul, care produce de la trenuri la becuri, a fost afectat de sandalul care i-a obligat pe presedintele si pe directorul grupului sa paraseasca functiile, desi niciunul dintre acestia nu a fost incriminat de dovezi, scrie Reuters.

Siemens se confrunta cu patru acuzatii diferite, pentru dare de mita organizata. Un tribunal german a condamnat deja doi fosti directori ai Siemens la jumatatea acestei luni.

In interviul pentru Sueddeutsche Zeitung, Cromme a respins speculatiile ca Siemens ar putea fi divizat din cauza scandalului, insa a spus ca ar putea sa renunte la anumite afaceri. "Conducerea este de acord referitor la ceea ce inseamna activitate de baza si ca exista activitati marginale, care nu trebuie neaparat sa apartina conglomeratului pe termen lung", a mai spus presedintele.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)




Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 808 ori