Proiect de buget pentru 2011: crestere PIB de 1,5-2% si deficit de 4,4%

Luni, 02 August 2010, ora 23:18
1434 citiri
Proiect de buget pentru 2011: crestere PIB de 1,5-2% si deficit de 4,4%

Proiectul de buget pentru anul viitor, discutat cu FMI, prevede o crestere economica de 1,5-2% si un deficit bugetar de 4,4% din PIB, a anuntat, luni, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, potrivit Mediafax.

El a precizat totodata ca in proiectia pentru 2011 sunt luate in calcul o tinta de inflatie de 3%, cu o variatie in plus sau minus de 1%, si un deficit de cont curent in jurul a 5%.

Reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, a declarat, sambata, pentru MEDIAFAX, ca Romania va inregistra o crestere economica "buna" anul viitor, dupa doi ani de recesiune, avansul PIB urmand sa fie sustinut de exporturi si consum.

O misiune comuna a FMI si a Comisiei Europene se afla in perioada 26 iulie - 4 august la Bucuresti pentru o noua revizuire a acordului cu Romania, care va evalua modul in care Romania a indeplinit criteriile de performana stabilite pentru finele lunii iunie si in cadrul careia se discuta si despre un nou set de prognoze macroeconomice.

In urma incheierii acestei revizuiri, Consiliul Director al FMI ar trebui sa supuna aprobarii, in luna septembrie, eliberarea celei de-a sasea transe din imprumut, in valoare de peste 900 milioane de euro. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#proiect, #buget, #pib, #deficit, #vladescu , #stiri Sebastian Vladescu