Fondul European de Investitii - o noua sursa pentru finantarea IMM-urilor

Marti, 23 Ianuarie 2007, ora 11:05
702 citiri

Ministrul finantelor Sebastian Vladescu a semnat, marti, cu Banca Europeana de Investitii memorandumul privind Fondul European de Investitii, de 100 milioane de euro, destinat finantarii intreprinderilor mici si mijlocii.

Fondul va deveni operational, cel mai probabil, in luna mai si nu are o perioada limitata de functionare.

"Fondul va aduce in Romania produsele financiare dedicate IMM-urilor si va functiona ca un fond de investitii cu mai multe componente: pentru participarea la capitalul social, inclusiv pentru capitalul de risc, pentru microcreditare, scheme de garantare", a explicat Vladescu.

Sumele care vor intra in FEI vor proveni de la Comisia Europeana si vor fi considerate ca absorbtie de fonduri europene. Fondul se infiinteaza, initial, cu 100 milioane de euro, dar sumele care vor fi acordate pentru finantare vor fi reutilizate, in sistem "revolving", pentru ca vor reintra in fond si vor fi realocate altor IMM-uri. "Nu suntem legati de distributia lor catre IMM-uri, daca banii stateau la Ministerul Economiei, sumele erau trase treptat", a spus Vladescu.

Banii nu sunt sub forma de granturi si, prin urmare, vor fi aplicate dobanzi. Ministrul finantelor a spus ca nivelul dobanzilor nu a fost inca stabilit si nici managementul nu a fost, inca, desemnat.

"Administrarea se va face printr-o societate de administrare. Ministerul Finantelor va fi reprezentat in Consiliul de supravghere", a precizat Vladescu.

Principalul avantaj al Fondului va fi posibilitatea de accesare a fondurilor europene mai rapid si nu treptat, pe masura ce fiecare IMM va putea depune aplicatia si poate primi suma. "Firmele trebuie sa faca aplicatie dupa regulile pe care le vom decide cand fondul va deveni functional", a mai aratat ministrul finantelor.

Banca Europeana de Investitii, principalul instrument de promovare a finantare a Comisiei Europene, va contribui prin constituirea acestui fond in Romania la absorbtia fondurilor europene.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)